Cadrele didactice cercetate penal pentru fapte care constituie infracţiuni incompatibile cu funcţia didactică nu vor desfăşura activităţi cu elevii pe perioada cercetării penale – prevede un proiect de ordonanţă de urgenţă pus în consultare publică de Ministerul Educaţiei, potrivit Agerpres. “În cazul în care cadrul didactic este cercetat pentru fapte care constituie infracţiuni incompatibile cu funcţia didactică, pe perioada desfăşurării cercetării penale acesta nu va desfăşura activităţi didactice cu beneficiarii primari, cu păstrarea corespunzătoare a drepturilor salariale”, prevede proiectul. Ministerul Educaţiei a pus în consultare publică proiectul de ­Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 şi a Legii învăţământului superior nr. 199/2023.