N. Dumitrescu

Potrivit reprezentanților de la Direcția pentru Agricultură Județeană Prahova, și în acest an, producătorii de legume, și nu numai, vor beneficia de sprijin bănesc necesar acoperirii pierderilor înregistrate în contextul războiului din Ucraina, de la începutul lunii martie a.c. instituția demarând acțiunea de înregistrare a documentelor necesare aprobării fondurilor în cazul a trei scheme de ajutor de stat. Astfel, până la data de 11 aprilie a.c., apicultorii se pot adresa DAJ Prahova în vederea depunerii cererii pentru acordarea ajutorului de stat pentru compensarea parțială a pierderilor suferite în anul 2023 în sectorul apicol, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, conform O.U.G. nr.14/2024. Cererea trebuie să fie însoțită de următoarele documente justificative: copie de pe buletinul de identitate – BI/cartea de identitate – CI al/a solicitantului sau al/a reprezentantului legal,dacă solicitarea este depusă prin reprezentant legal/împuternicit; împuternicire /procură notarială și o copie a B.I/C.I. al/a unui reprezentant; copie a atestatului de producător, valabilă la data depunerii cererii; copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea; dovadă cont activ în bancă/trezorerie; copia documentului de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a exploatației apicole/stupinei, eliberat de către Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Județeană, pe a cărei rază teritorială se desfășoară permanent activitatea stupinei, care atestă că solicitantul deține familii de albine la data depunerii cererii; declarația pe propria răspundere că nu s-a aflat în lichidare sau faliment la data de 24 februarie 2022. Dacă dosarele vor fi aprobate, cuantumul ajutorului de stat care se va acorda unui beneficiar va fi de 5 euro /familia de albine, pentru numărul de familii de albine deținut la 31 decembrie 2023, cursul de schimb valutar euro/lei fiind de 4,9746 lei/euro. De asemenea, până pe data de 19 aprilie a.c., cultivatorii de usturoi se pot adresa DAJ Prahova în vederea depunerii cererii pentru acordarea ajutorului de stat pentru compensarea parțială a pierderilor la cultura de usturoi, tot în contextual crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. În vederea acordării ajutorului de stat, cererea trebuie însoțită de următoarele documente: copie de pe buletinul de identitate – BI/cartea de identitate – CI al/a beneficiarului sau împuternicire/procură notarială şi o copie a B.I./C.I. al/a unui reprezentant legal, după caz; copia documentului pentru coordonate bancare; copie a atestatului de producător valabil până la 31 decembrie 2024; copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea; adeverinţă, în original, din Registrul agricol, conform înscrisurilor aferente anului 2024, care atestă suprafaţa de teren cultivată cu usturoi utilizată de solicitant în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosinţă asupra terenului în cauză; declarație pe propria răspundere că nu se află în dificultate, respectiv în lichidare sau faliment la data depunerii cererii de acordare a ajutorului de stat. Cuantumul ajutorului de stat care se acordă unui beneficiar, în acest caz, este echivalentul în lei a sumei de 1.500 euro/ha, stabilit la cursul de schimb de 4,9334 lei/euro. Nu în ultimul rând, până pe data de 10 mai a.c., cultivatorii de tomate în spații protejate se pot adresa aceleiași instituții, în vederea depunerii cererii pentru acordarea ajutorului de stat pentru compensarea parțială a pierderilor la cultura de tomate în spații protejate, în același context al războiului din Ucraina. În vederea acordării ajutorului de stat pentru cultura de tomate în spații protejate, pe lângă copii de pe pe mai multe acte, este nevoie și de una a atestatului de producător valabil până la 31 decembrie 2024; adeverinţă, în original, din Registrul agricol, conform înscrisurilor aferente anului 2024, care atestă suprafaţa de teren cultivată cu tomate în spații protejate utilizată de solicitant în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosinţă asupra terenului în cauză. Cuantumul ajutorului de stat care se va acorda unui beneficiar este echivalentul în lei a sumei de 1.500 euro pentru 1000 mp, stabilit la cursul de schimb de 4,9334 lei/euro, indiferent de suprafața cultivată. De precizat și faptul că, dintre cei 757 de prahoveni care s-au înscris în Programul de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate, pentru perioada 2023-2024, conform Hotărârii de Guvern nr. 846/2023, au fost eligibili 739 de beneficiari, care au beneficiat, în total, de 3.657,311 lei. Dintre aceștia, 24 de beneficiari au fost cultivatori de tomate, de ardei gras și/ sau lung și /sau gogoșar – 73 beneficiari; de castraveți – 467 beneficiari; fasole păstăi – 69; salată – 68; spanac – 32; ceapă verde – 6.