Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) oferă un stimulent financiar şomerilor indemnizaţi care se încadrează în muncă, înainte de încheierea perioadei de acordare a indemnizaţiei de şomaj, a anunţat, la sfârșitul săptămâni trecute, instituţia, conform Agerpres. Astfel, şomerii indemnizaţi care se angajează cu normă întreagă beneficiază de o sumă lunară ce reprezintă 30% din cuantumul indemnizaţiei de şomaj, până la sfârşitul perioadei pentru care erau îndreptăţiţi să primească această indemnizaţie. „Această măsură este susţinută de prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, ANOFM oferind o gamă largă de servicii şi sprijin financiar pentru facilitarea accesului la piaţa muncii a persoanelor înregistrate în evidenţele agenţiei”, se menţionează în comunicat. Conform sursei citate, în ianuarie 2024, ANOFM a asigurat plata sumei de 1,67 milioane de lei, destinată completării veniturilor salariale pentru un număr de 6.165 noi angajaţi proveniţi din rândurile şomerilor indemnizaţi. Această măsură este parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri active, care au totalizat plăţi de 178,7 milioane lei în aceeaşi lună. „Măsurile active aplicate de ANOFM vizează o abordare dinamică şi eficientă a nevoilor pieţei forţei de muncă, încurajând crearea de locuri de muncă durabile şi sprijinirea angajatorilor în procesul de recrutare a persoanelor din grupuri cu acces dificil pe piaţa muncii”, a declarat preşedintele ANOFM, Florin Cotoşman.