N. D.

Virgiliu Daniel Nanu, în calitate de președinte al Organizației Prahova a PSD a anunțat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că a transmis la București, către forul central al partidului, numele candidaților din județ care au fost nominalizați pentru două dintre cele mai importante funcții care vor fi disputate la alegerile locale din acest an. ”Am înaintat două propuneri pentru alegerile locale, respectiv pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova și cea de primar la Primăria Ploiești. La funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova, candidat va fi președintele Organizației Prahova a PSD, adică eu, iar candidat la Primăria Ploiești va fi actualul primar al orașului, Andrei Liviu Volosevici”, a declarat Virgiliu Daniel Nanu. Acesta a ținut să mai precizeze că, odată transmise la București, conform procedurilor interne din cadrul PSD, urmează ca ambele candidaturi să fie analizate și validate, așa cum se va proceda în cazul tuturor candidaturilor, pentru funcția de șef al administrației județene și pentru primăria reședință de județ, care vor fi transmise din toată țara. Odată cu acest anunț, liderul social-democrat prahovean a reconfirmat, în mod oficial, care sunt numele candidaților pentru cele două funcții menționate.