În perioada 10-17 februarie 2024, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a cadrelor didactice, la nivelul structurilor judeţene aale Poliției Române au fost organizate mai multe acțiuni pe linia siguranței în școlile din învăţământul preuniveritar, la care au participat peste 58.000 de beneficiari – elevi şi cadre didactice.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române,»în cadrul activităţilor desfăşurate s-a urmărit creșterea gradului de conștientizare a efectelor negative ale fenomenului de tip bullying și ale celui de violență școlară, fiind abordate şi tematici pentru prevenirea infracțiunilor comise cu violență.
Totodată, pentru conștientizarea riscurilor, a vulnerabilităților și a consecințelor în ceea ce privește consumul și traficul ilicit de droguri/substanțe interzise, au fost derulate peste patru sute de activităţi. În Prahova, tot în perioda menţionată, oamenii legii de la Biroul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii dar și cei ai Serviciului Rutier au desfășurat o serie de activități informativ-preventive în mai multe unități de învățământ, precum Liceul Tehnologic «1 Mai» din Ploiești, Școala Gimnazială «Radu Stanian» Ploiești, Școala Gimnazială nr. 3 Câmpina, Grădinița cu Program Normal din orașul Velenii de Munte.
«Temele abordate – precizează reprezentanţii IPJ Prahova – au urmărit conștientizarea și prevenirea situațiilor de bullying, formarea unui comportament responsabil, pe baza cunoașterii legislației cu privire la contravenții și infracțiuni în care sunt implicați minorii, dar și aspecte legate de consumul substanțelor interzise. Totodată, elevii din cadrul învățământului liceal au fost informați cu privire la legislația rutieră în vigoare, conducerea preventivă și obligațiile conducătorului auto, precum și siguranța în trafic. De asemenea, polițiștii le-au prezentat elevilor regulile de circulaţie şi importanţa abordării unui comportament corect ca pietoni, pentru prevenirea implicării acestora în evenimente rutiere».
Acasă Administratia locala Serie de acţiuni preventiv-educative ale poliţiştilor în instituţiile de învăţământ preuniversitar