Egiptul a convenit asupra unui acord de 35 de miliarde de dolari cu Emiratele Arabe Unite pentru a dezvolta oraşul Ras el-Hekma de pe coasta sa de nord-vest, a anunţat premierul egiptean Mostafa Madbouly, după săptămâni de speculaţii, conform Middle East Eye, preluată de news.ro și Hotnews. Madbouly a declarat, într-o conferinţă de presă, la care au participat oficiali egipteni şi din Emiratele Arabe Unite, că Egiptul va primi un avans de 15 miliarde de dolari în săptămâna viitoare şi alte 20 de miliarde de dolari în două luni.
Acordul este cea mai mare investiţie străină directă într-un proiect de dezvoltare urbană din istoria modernă a ţării, a spus premierul. Este un parteneriat între guvernul egiptean şi un consorţiu din EAU condus de ADQ, a spus el.
Ştirile despre vânzare au declanşat critici la adresa guvernului din partea celor care consideră că terenul este una dintre cele mai valoroase zone de coastă ale Egiptului şi că ar trebui dezvoltat de investitori locali. Dar Madbouly a spus că statul egiptean va avea o cotă de 35 la sută din profiturile din acest proiect, deşi este o investiţie privată cu majoritatea acţiunilor deţinute de consorţiul din EAU.
El a precizat că suprafaţa proiectului Ras el-Hekma este de 170 de milioane de metri pătraţi şi va include cartiere rezidenţiale, staţiuni turistice, şcoli, universităţi, o zonă industrială, un centru financiar şi de afaceri, un port internaţional pentru iahturi turistice şi un aeroport internaţional la sud de oraş.
„Ne aşteptăm ca noul oraş să atragă 8 milioane de turişti în Egipt după finalizare”, a menţionat el. Madbouly a afirmat că tranzacţia va include 11 miliarde de dolari deja depuşi de Emiratele Arabe Unite la Banca Centrală, o sumă care va fi convertită într-un grant. În ceea ce priveşte soarta locuitorilor din zona Ras el-Hekma, Madbouly a afirmat că aceștia vor fi relocaţi în alte zone şi vor primi compensaţii financiare. El a adăugat că proiectul va atenua criza economică cu care se confruntă ţara.