Hermannstadt și Petrolul s-au anulat reciproc în meciul de la Sibiu, remiza dintre trupele conduse de către Marius Măldărășanu și Florin Pîrvu convenindu-le, în primul rând, contracandidatelor din lupta pentru un loc în play-off.
Două dintre „specialistele” sezonului în materie de meciuri încheiate nedecis nu s-au dezmințit nici în această etapă. „Lupii” n-au reușit, la Sibiu, să obțină victoria care să le permită să facă rocada, în clasament, cu rivalii lor de duminică, dar continuă să adune punct cu punct și să-și păstreze, astfel, o poziție promițătore, de unde să spere că pot declanșa, în finalul sezonului regulat, sprintul care să-i ducă în play-off.
N-a fost un meci tocmai spectaculos, presiunea rezultatului părând a apăsa ambele tabere, și oarecum logic tabela a rămas fixată pe un 0-0 în nota a ceea ce s-a întâmplat pe gazon. Hermannstadt a avut un start mai bun, cu un „forcing” în primele minute care n-a adus, totuși, vreun rezultat concret, după care petroliștii au echilibrat și, treptat, au preluat controlul, cu o posesie mai bună, dar lipsită de „sclipirea” finală. Zima a avut, din nou, câteva intervenții salutare, la puținele ocazii ale gazdelor, pentru ca, la cealaltă poartă, Căbuz să scape cu fața curată la câteva lovituri libere pe care Petrolul le-a avut din poziții ideale, din preajma careului, dar executate nu tocmai convingător de către Țicu sau Jair.
Cu 32 de puncte adunate după 25 de etape, Petrolul rămâne la două lungimi distanță de ultimul loc de play-off, pe care a urcat, după această partidă , chiar AFC Heramannstadt! Urmează vineri, de la ora 17.00, pe „Ilie Oană”, confruntarea cu Politehnica Iași, un meci pe care „găzarii” trebuie musai să-l câștige pentru a spera în continuare, cu șanse mari, la o clasare între primele șase echipe ale campionatului. Foto: Valentin Macrea
AFC Hermannstadt – FC Petrolul 0-0
Hermannstadt: Căbuz – Butean, Găman, Bejan (cpt) (46 Ionuț Stoica), Opruț – Murgia (68 Bicean), Sota Mino, Oroian (46 Neguț) – Balaure (88 N’Goma), Paraschiv, Ianis Stoica (68 Jipa). Antrenor: Marius Măldărășanu.
Petrolul: Zima – Doua (77 Dumitriu), Papp, Meijers, Huja, Țicu (cpt) – Hanca (71 Grozav), Seto (71 Diomande), Jair – Musi (77 D. Radu), Irobiso (46 Ișfan). Antrenor: Florin Pîrvu.
Cartonașe galbene: Murgia (51), Mino Sota (54), Opruț (63)/Diomande (78), Papp (80), R. Denis (90+7).
Au arbitrat: Ovidiu Hațegan – Sebastian Gheorghe și Vladimir Urzică.
Rezervă: Cristian Moldoveanu. Arbitru VAR: Cătălin Popa. Arbitru AVAR: Robert Avram.
Observatori: Liviu Ciubotariu (arbitraj) și Romulus Chihaia (organizare).
Jucătorul meciului: Bart Meijers