Sfântul Talaleu, sirian de origine, a fost un mare nevoitor din prima jumătate a veacului al VI-lea. Inițial, Sfântul Talaleu a fost monah în Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfințit de lângă Ierusalim, iar mai apoi acesta a decis să-ți trăiasca restul vieții într-un cimitir. În acest loc, timp de mulți ani, a îndurat numeroase atacuri și loviri ale duhurilor necurate. Dumnezeu l-a învrednicit pe cuvios cu harul facerii de minuni, acesta vindecând și alinând pe cei bolnavi și pe cei aflați în suferință. Sfântul Talaleu a murit în jurul anului 460.