Aproape 55.000 de tineri cu vârste sub 30 de ani au fost angajaţi în 2023 ca urmare a măsurilor de ocupare derulate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), se arată într-o postare publicată ieri pe pagina de Facebook a instituţiei, potrivit Agerpres.
“144.067 de tineri cu vârste sub 30 de ani au fost incluşi pe parcursul anului 2023 în măsuri active de ocupare derulate de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale prin Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă. Dintre aceştia, 54.759 de tineri au fost încadraţi în muncă”, se menţionează în postare. Conform ministerului, 49.010 tineri au fost încadraţi în locuri de muncă pe perioadă nedeterminată; 1.126 au beneficiat de prima de activare de 1.000 de lei pentru şomerii neindemnizaţi; 432 au beneficiat de primă de inserţie; 542 au primit sprijin privind stimularea mobilităţii forţei de muncă (prime de încadrare, primă de instalare sau primă de relocare, după caz, pentru cei care s-au angajat la distanţe de mai mult de 15 km de domiciliu, respectiv mai mult de 50 km de domiciliu).
“Fiecare tânăr beneficiază de măsuri active personalizate, în funcţie de aptitudini, capacităţi şi nivel profesional. Ajutăm tinerii să înceapă şi activităţi independente sau o afacere. Diversificarea şi dezvoltarea serviciilor şi politicilor publice în domeniul ocupării reprezintă priorităţi ale mandatului meu pentru a răspunde cât mai bine nevoilor pieţei muncii”, a declarat ministrul Simona Bucura Oprescu.