F.T.

Ieri, reprezentanți ai pompierilor prahoveni au fost prezenți în două unități școlare din orașul Urlați – Școala Gimnazială „Cănuță Ionescu” și Liceul Teoretic „Brâncoveanu-Vodă” – unde au desfășurat activități de instruire privind modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență și privind tehnicile de acordare a primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.
„La activități au participat 327 de elevi și 11 cadre didactice” – menționează reprezentanții ISU Prahova într-un comunicat de presă -, adăugând: „Lecțiile de prim ajutor constituie cea mai bună metodă de a fi aproape de copii și de a încerca să îi pregătim pentru situațiile dificile cu care s-ar putea confrunta pe parcursul vieții”. Reamintim că marți, 13 februarie a.c., salvatorii prahoveni au derulat activități similare și la Liceul Tehnologic „Tase Dumitrescu” din Mizil.