• Unii dintre ei sunt înregistrați la fisc și cu mai multe bunuri, inclusiv… tractoare!
N.Dumitrescu
Dacă, la Ploiești, indiferent că este dimineață, prânz sau seară, străzile sunt pline de mașini, aglomerația fiind vizibilă mai ales la trecerile de pietoni când de o parte și de alta a ”zebrei” se creează cozi interminabile de autovehicule, există și o explicație. Potrivit informațiilor primite de la directorul Serviciului Public Finanțe Locale (SPFL) Ploiești, Simona Dolniceanu, la începutul anului 2024, în evidențele fiscului local erau înregistrați 60.807 proprietari de mașini. Cert este faptul că, de la un an la altul, numărul celor care își achiziționează o mașină tot crește, un exemplu fiind, de pildă, chiar anul trecut, când 13.062 de ploieșteni, persoane fizice, au declarat că au devenit proprietari de autovehicule. De adăugat că, de departe, cei mai avantajați, în calitate de contribuabili, sunt cei care dețin mașini electrice – la începutul acestui an la nivelul Ploieștiului fiind înregistrate 296 de astfel de persoane- și care, așa cum ne-a precizat directorul SPFL Ploiești, beneficiază de scutire de la plata impozitului pe autovehicule, tocmai datorită faptului că sunt proprietari de astfel de mașini ”prietenoase cu mediul”. Iar ca un amănunt în plus, 41 de ploieșteni sunt înregistrați ca proprietari de …bărci cu motor, iar alți 68- proprietari de tractoare, pentru care, în conformitate cu hotărârile adoptate la nivel local, plătesc și impozite aferente.
Pe de altă parte, nu puțini sunt și proprietarii de imobile, precum și de terenuri, în condițiile în care, la începutul anului 2024, în evidențele fiscului local ploieștean erau înregistrați 122.149 proprietari de imobile și 42.238 proprietari de terenuri. Potrivit directorului SPFL Ploiești ”Orice dobândire a unui bun trebuie declarată la fiscul local în termen de maximum 30 de zile, iar în caz de nedeclarare, contribuabilului i se aplică o amendă contravențională în sumă de 94 de lei, pentru persoane fizice, și de 376 de lei, pentru persoane juridice”. În acest context, ni s-a mai precizat că, anul trecut, un număr de 3.933 de persoane au declarat, la fiscul ploieștean, că au devenit proprietare de clădiri. Mai trebuie precizat faptul că la nivelul Ploieștiului sunt destui contribuabili, persoane fizice, care sunt bogați, la propriu, în case, mașini, dar și terenuri. Concret, potrivit evidențelor oficiale ale SPFL Ploiești, au mai mult de două sau mai multe clădiri 15.810 contribuabili, mai mult de două sau mai multe mașini- 16.674 de contribuabili și mai mult de două sau mai multe terenuri -7.074 de contribuabili ploieșteni. În hotărârea privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2024 la Ploiești există reglementări clare și în cazul impozitelor pe care trebuie să le plătească persoanele care dețin mai multe clădiri. Mai exact, a fost aprobată stabilirea impozitului pe cote diferențiate de impozitare pentru clădirile rezidențiale, în funcție de numărul acestora, în cazul persoanelor fizice, care dețin cel puțin o clădire în afara celei de domiciliu, pe raza municipiului Ploiești, după cum urmează: aplicarea cotei de 0,15%, pentru prima clădire în afara celei de domiciliu; aplicarea cotei de 0,2% pentru a doua clădire și următoarele, în afara celei de domiciliu. ”Nu intră sub incidența acestei prevederi clădirile dobândite prin moștenire legală, întrucât, potrivit art. 955 din Codul civil, moștenirea legală se referă la patrimoniul defunctului care transmite, în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel prin testament. Ordinea numerică a proprietăților se determină în funcție de anul dobândirii clădirii, indiferent sub ce formă, rezultat din documentele care atestă calitatea de proprietar, luând în calcul numai clădirile amplasate pe raza municipiului Ploiești. În aceste cazuri, contribuabilii au obligația de a depune o declarație specială de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri, în termen de 30 de zile de la data dobândirii clădirii rezidențiale”, se mai arată în textul hotărârii menționate.