Juniorii clubului MX Pro Academy Ploiești, de la grupele U13 și U12, antrenați de Ionuț Neagu, trăiesc, pentru câteva zile, experiența vieții din punct de vedere fotbalistic, la Villarreal-Spania.
Aceștia se află in curtea echipei din Primera Division, pentru disputarea unor meciuri de pregătire, dar în special pentru a lua contact cu mediul și modul în care sunt crescuți tinerii fotbaliști la una dintre cele mai importante academii din lume! Astfel, doar anul trecut Villarreal a vândut fotbaliști crescuți în academie, în valoare de 100 de milioane de euro! Cu ajutorul a doi prieteni ai clubului, Dan Baciu și Codruț Aioanei, MX Pro a beneficiat de această oportunitate extraordinară și, de ce nu, cine știe, poate vreunul dintre copii va ajunge la Villareal, peste ani, măcar ca… adversar!