Climatul glacial nu i-a speriat pe Homo sapiens: grupuri de „pionieri” ai omului modern s-au aventurat în nord-vestul Europei în urmă cu 45.000 de ani, cu câteva mii de ani înainte ca Neanderthalienii să dispară de pe continent, potrivit unor studii publicate recent, informează AFP, preluată de Agerpres.
Niciodată urme atât de vechi ale omului modern nu au fost identificate în această regiune a Europei. Această descoperire majoră rafinează scenariul populării continentului european de către specia noastră, care a sfârşit prin a înlocui populaţiile locale de Neanderthalieni, la fel ca toate celelalte linii umane arhaice de pe întreaga planetă.
În Europa, „acest fenomen de înlocuire s-a întins pe mai multe mii de ani, între Paleoliticul mijlociu şi Paleoliticul târziu”, a explicat paleoantropologul Jean-Jacques Hublin, directorul departamentului de evoluţie umană de la Institutul Max-Planck din Leipzig, autorul principal al unuia dintre cele trei studii publicate în revista Nature.
Pentru o vreme, Homo sapiens şi Neanderthalienii au coexistat, fără să se cunoască exact unde sau cum. Dovezi arheologice au dezvăluit prezenţa unor culturi diferite în zone geografice bine delimitate, în timpul acelei perioade de tranziţie.
Însă identificarea autorilor acelor culturi reprezintă o dilemă întrucât rămăşiţele pământeşti ale oamenilor străvechi sunt rare. Paleontologii sunt interesaţi în special de cultura Lincombian-Ranisian-Jerzmanowicien (LRJ), un tip de unealtă din piatră tăiată. Descoperită în mai multe situri la nord de Alpi, într-o fâşie cuprinsă între Anglia şi Polonia, a fost datată între 45.000 î.Hr. şi 41.000 de ani î.Hr.
Din 2016 până în 2022, o echipă de la Institutul Max Planck a întreprins săpături în unul dintre aceste situri din Ranis, în Germania, excavat deja parţial în anii 1930.
Este vorba despre o peşteră cu acces periculos, a cărei boltă s-a prăbuşit. „A trebuit să coborâm opt metri sub pământ şi să întărim cu stâlpi din lemn pereţii pentru a-i proteja pe cei care săpau”, a povestit Jean-Jacques Hublin, profesor la College de France.
„Din întâmplare”, unul dintre cercetători a descoperit obiecte bifaciale „LRJ” şi mii de fragmente osoase asociate cu ele. A fost o premieră din acest punct de vedere.
Oamenii de ştiinţă au folosit o tehnică recentă, denumită paleoproteomică, ce presupune extragerea proteinelor, pentru a determina dacă oasele erau umane sau animale.
Apoi, ei au examinat osemintele colectate în anii 1930 şi conservate într-un muzeu din apropiere de Leipzig.
O duzină de rămăşiţe umane au fost supuse datării cu radiocarbon şi unor analize genetice. Verdictul: Homo sapiens a fabricat aceste unelte cu puţin peste 45.000 de ani în urmă.
Erau oameni cu aceleaşi caracteristici ca şi congenerii lor descoperiţi în Europa de Est (Bulgaria şi Republica Cehă). Datând, de asemenea, din urmă 45.000 de ani, aceştia erau până în prezent cei mai vechi reprezentanţi ai speciei noastre pe continent.
În acea perioadă, primii Homo sapiens ar fi sosit din Africa pe continentul eurasiatic, ocupat de mult timp de Neanderthalieni pe flancul său vestic.
„Multă vreme am avut în minte modelul unui mare val de Sapiens care au străbătut Europa şi i-au absorbit rapid pe Neanderthalieni spre sfârşitul acestor culturi de tranziţie, în urmă cu aproximativ 40.000 de ani”, a explicat Jean-Jacques Hublin.
Conform noilor descoperiri, pare mai plauzibil ca Homo sapiens să fi populat continentul european mai degrabă prin „văluşoare” succesive şi care au fost mai vechi decât se credea până acum.
În timpul incursiunii lor în nordul Europei în urmă cu 45.000 de ani, strămoşii noştri au putut foarte bine să coexiste cu „verişorii” lor Neanderthalieni, ai căror ultimi supravieţuitori au dispărut în sud-vestul continentului acum 40.000 de ani.
Studiile publicate în revista Nature descriu „pionieri” care riscau şi înfruntau un climat rece, echivalent cu cel al Siberiei sau din nordul actualei Peninsule Scandinave, a explicat într-un comunicat Sarah Pederzani, care a condus cercetările din jurul sitului Ranis.
Acei Homo sapiens trăiau în mici grupuri mobile, nu ocupau decât în mod efemer peşteri în care mâncau carnea animalelor vânate (reni, cai…).
„Cum au avut aceşti oameni veniţi din Africa ideea de a merge spre zone cu temperaturi atât de extreme?”, s-a întrebat profesorul Hublin.
În orice caz, ei posedau o capacitate tehnică şi o „rezilienţă faţă de climatul rece” despre care se credea până acum că s-ar fi dezvoltat „cu câteva mii de ani mai târziu” la Homo sapiens, a adaugat Sarah Pederzani. Neanderthalienii, despre care se presupune că erau obişnuiţi cu frigul, probabil că nu aveau aceste avantaje.
