George Marin

Cele două echipe prahovene care conduc seria geografică „D” a competiției junioarelor III- CSM Ploiești și CS Câmpina- nu au avut probleme în a-și apropria victoria în meciurile de miercuri.
În prima partidă, cronologic, au intrat pe teren Activ Prahova Ploiești și CS Câmpina. Meciul s-a disputat la sala Tel George Junior și a fost la discreția echipei vizitatoare de la început și până la sfârșit. Deși cu patru portari trecuți pe foaia oficială și prezenți alternativ pe parchet – fapt mai rar întâlnit în handbal – și cu șapte fete aflate încă în categoria de vârstă a junioarelor IV, echipa câmpineană a demonstrat un joc cu multe combinații variate și elaborate, chiar dacă dezavantajul staturii medii nu părea să le fie în ajutor. Acest potențial dezavantaj a fost compensat de viteza de pasare a balonului, de plusul de tehnicitate și de viteza de deplasare în teren. La acest ultim capitol au excelat Antonia Dragomir și Antonia Robu – ambele junioare IV – care au marcat foarte multe goluri prin acțiuni de contraatac. În apărare, fetele de la Câmpina au folosit un sistem 5+1 în mare parte a timpului de joc, sistem ce a incomodat vizibil construcția acțiunilor de către micile „bufnițe”. În ceea ce privește echipa ploieșteană, prea multele greșeli tehnice și de mânuire a balonului au însemnat atacuri pierdute, numai bune pentru replici rapide ale adversarelor care au reacționat prompt și le-au transformat în goluri.

Activ Prahova Ploiești – CS Câmpina 23-41 (7-16)
Activ: Elena Crăciunescu-Gherghin 6 intervenții (1 la „7 metri”), Ana-Maria Drăgulin 3 – Cezara Ferar 6 goluri, Patricia Sima 4 (1 din „7 metri”), Anastasia Popescu 4, Eva Nicolae 3, Alexia Radu 2, Ayda Dinu 2, Andrada Constantin 2, Ana Seceleanu, Ioana Stoica, Maria Anghelescu, Maria Ilinca, Ștefania Luca. Antrenori: Corneliu Misăilă, Robert Comendant.
Câmpina: Rebeca Chițălan 6 intervenții, Daria Cojani 4, Teodora Alexe 1, Alice Penghea – Antonia Robu 10goluri (1 din „7 metri”), Antonia Dragomir 9, Gabriela Roiniță 7, Alessia Stamate 5, Carina Vasile 3, Sofia Robu 3, Cătălina Antonie 2 (2), Sabrina Lupu 1, Teodora Jubea 1, Ilinca Neagu, Mara Apetre, Ariana Duță. Antrenor: Daniel Vasile.
Profitând de o conjunctură favorabilă, subsemnatul a putut străbate cei 2,5 kilometri dintre cele două săli și a urmărit și partida jucată în sala Olimpia, cu excepția primelor opt minute. Așadar, scorul de 9-3 afișat în minutul 8 lămurea faptul că fetele de la CSM nu au gând de glumă cu ocupantele locului al treilea din seria „D”. Diferența de goluri a crescut constant în favoarea echipei noastre, mulțumită unui joc rapid și a unei eficiente apărări. De altfel, la reluare, CSM a experimentat cu destul succes și apărarea om-la-om pe tot terenul până în minutul 35 când antrenorul ploieștean a „schimbat liniile” și s-a revenit la sistemul șase în linie. Gabaritul mai bun al fetelor de la CSM s-a dovedit a fi un atu considerabil, ca și știința de folosi la maximum baloanele pierdute de adversare. Practic, CSM nu a avut probleme în a gestiona o partidă împotriva unui adversar considerat mai puternic decât este în realitate, păstrându-și, astfel, poziția de lider al seriei.

CSM Ploiești – HC Junior BB Buzău 40-17 (22-8)
Bianca Vesel 7 intervenții ( 4 de la „7 metri”), Daria Ioanițiu 5, Bianca Bota – Daria Gheorghiu 8 goluri, Ana-Maria 6, Bianca Brânzaru 5, Diana Constantinescu 4, Miruna Andronache 4, Andreea Alecu 3, Ilinca Dudu 3, Andra Georgescu 2 (ambele din „7 metri”), Sara Curcan 2, Andra Matei 2, Ana Dincă 1, Andrada Dorobăț, Ioana Bratu. Antrenor: Leonard Cristescu.
În alte partide din aceeași serie: Victoria Olteni – LPS Buzău 16-27 (8-9) și CSM Râmnicu Sărat – CSO Mizil 18-24 (6-10). CS Bucov a avut zi liberă.
Mâine, începând cu ora 11:00, sala de sport a Colegiului Național „Nicolae Grigorescu” din Câmpina va găzdui partida care va opune ocupantele primelor două locuri din serie: CS Câmpina – CSM Ploiești. Celelalte partide din serie ale echipelor prahovene sunt: CSO Mizil – CS Bucov și CSM Râmnicu Sărat – Victoria Olteni. Activ Prahova Ploiești va avea zi liberă.

Programul echipelor de handbal juniori ale CSM Ploieşti la finalul acestei săptămâni:
Sâmbătă, Ora 14:00, Junioare 1, Seria C, Etapa a 6-a, Sala „Olimpia”
CSM Ploieşti – ACS Sporting Ghimbav
Sâmbătă, Ora 12:00, Juniori 2, Seria D, Etapa a 11-a
LPS Focşani – CSM Ploieşti
Sâmbătă, Junioare 3, Seria D, Etapa a 15-a
CS Câmpina – CSM Ploieşti
Duminică, Ora 14:00, Junioare 2, Seria B, Etapa a 11-a, Sala Brazi
CSM Ploieşti – LPS Brăila
Duminică, Ora 18:00, Juniori 3, Seria D, Etapa a 11-a, Sala „Olimpia”
CSM Ploieşti – CS Orăşenesc Mizil