George Marin

Iată că s-a întâmplat și ceea ce părea foarte puțin probabil, mergând pe firul istoriei rezultatelor anterioare. Anume victoria echipei din Sfântu Gheorghe în fața echipei prahovene. Am spus victoria echipei din Sfântu Gheorghe în semn de respect pentru modul în care gazdele s-au luptat în fața propriilor și gălăgioșilor suporteri locali. La fel de bine, puteam să vorbim despre înfrângerea echipei prahovene. Dar nu! Înfrângere are un sinonim: eșec. Încă nu este cazul. Eșec ar fi dacă „bufnițele” nu s-ar califica în turneul final al Diviziei A.
Meciul de la Sfântu Gheorghe a fost unul fizic, cu destule lupte duse la semicerc, unele chiar mai dure. Activ a pornit bine, în logica dată de calculul hârtiei, a ajuns la un avans de patru goluri (8-4, min. 11), dar, inexplicabil, a intrat într-o perioadă de joc haotic. Gazdele au profitat și au egalat repede (9-9, min. 15). S-a mers o vreme cap la cap, pentru ca „bufnițele” să termine repriza în avantaj: 19-17. Cele 17 goluri primite indică ori evoluția nemulțumitoare a portarilor noștri, ori eficiența atacurilor gazdelor. Ambele variante descriu evenimentele din teren, cu amendamentul că gazdele au avut doar două jucătoare pe care s-au bazat cu adevărat: interul stânga Denisa Pavel (8 goluri), care a aruncat deseori la poartă fără un minim blocaj, și celălalt inter, Andreea Gheorghe (10 goluri), care s-a bucurat și ea de același „tratament”, dar care a efectuat și de patru ori aceeași depășire cu pătrundere, din dreapta spre centru până la semicerc! Acestea au fost cele două mari genuri de acțiuni ale gazdelor, pe care fetele noastre nu le-au contracarat. Spre finalul primei părți, Activ a mai întâmpinat o problemă. A doua eliminare primită de Larisa Capră a redus posibilitățile de formulă de apărare pe semicerc, ea reintrând abia spre ultimul sfert al timpului de joc, cu riscul de rigoare, cel al unei terțe și definitive eliminări.
La reluare, se părea că lucrurile reintră în făgașul lor normal, din punctul prahovean de vedere. Centrul apărării s-a dovedit forte, blocând tentativele de pătrundere adverse, în timp ce gazdele își aduceau aminte de extreme din an în Paște. Dar, ce facem contra aruncărilor de la distanță? Astfel, avantajul de trei goluri luat de fetele noastre (23-20, min. 37) a fost rapid spulberat, în doar trei minute. În următoarele zece minute, „bufnițele” au mai înscris doar de două ori – au fost și patru atacuri ratate! – în timp ce gazdele au decolat, tot cu Andreea Gheorghe „la manșă”, ea marcând până și din extrema stânga. De aici a fost simplu pentru gazde, care au știut să ducă atacuri lungi, în timp ce prahovenele au părut marcate de spectrul pierderii partidei în fața unei formații departe de a fi completă. Greșelile tehnice comise de „bufnițe”, care au însemnat tot atâtea atacuri irosite, lipsa de idei, prea puținele mingi ajunse la extreme și criza de timp au generat aruncările grăbite din final, aruncări care nu și-au atins ținta. Iată cum victoria la care ar fi trebuit să ajungă „bufnițele” s-a îndepărtat definitiv.
O mențiune este de făcut pentru interul dreapta Diana Berbece, principala realizatoare, pe lângă golurile marcate ea obținând și alte două aruncări de la 7 metri, și pentru centrul Roxana Berbece, autoare de goluri și de pase fructificabile. Următoarea etapă este programată pe data de 10 martie. Activ va întâlni liderul seriei, CSM Slatina, jocul fiind programat la Ploiești.
Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – Activ Prahova Ploiești 31-29 (17-19)
Activ: Emanuela Ivașcu 4 intervenții (1 de la „7 metri”), Ioana Paraschiv 5, Sara Abed-Kader – Bianca Berbece 10 goluri, Roxana Beșleagă 6 (5 din „7 metri”), Anamaria Dumitrașcu 4, Diana Fînaru 3, Andreea Taivan 2, Diana Andrița 2, Larisa Capră 1, Alexandra Vrabie 1, Cătălina Sava, Ștefania Epureanu, Maria Ilie, Patricia Vizitiu. Antrenori: Dragoș Dobrescu, Robert Comendant.