• Este primul român care îndeplinește această funcție
Ieri, fostul ministru român de Externe şi fost consilier prezidenţial, diplomat de carieră, Bogdan Aurescu și-a început mandatul de judecător la Curtea Internaţională de Justiţie, principalul organ judiciar al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), potrivit Agerpres.
La 9 noiembrie 2023, Adunarea Generală şi Consiliul de Securitate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite l-au ales pe Bogdan Aurescu în funcţia de judecător al Curţii Internaţionale de Justiţie cu 117 voturi în detrimentul unui candidat din partea Federaţiei Ruse (77 de voturi). «Onorat să fiu ales astăzi în calitate de judecător al Curţii Internaţionale de Justiţie a ONU de către Adunarea Generală a ONU cu 117 voturi şi Consiliul de Securitate al ONU cu 9 voturi, fiind primul român care îndeplineşte această funcţie», a scris Aurescu, la data menţionată, pe platforma X (Twitter).
Diplomatul Bogdan Lucian Aurescu s-a născut la 9 septembrie 1973, la Bucureşti, potrivit site-ului Ministerului Afacerilor Externe, www.mae.ro. Este diplomat de carieră din 1996 şi are gradul diplomatic de ambasador din anul 2014.
Este doctor în ştiinţe juridice, specializarea drept, cu calificativul ‹›foarte bine›› şi distincţia ‹›Summa cum laude››, cu teza ‹›Conceptul de suveranitate şi supremaţia dreptului internaţional›› (2003). A finalizat programul de cercetare post-doctorală cu calificativul ‹›excelent›› în domeniile Dreptul Internaţional al Protecţiei Minorităţilor, Drept Internaţional Umanitar, Dreptul Refugiaţilor şi Drept Penal, cu tema ‹›Evoluţii în relaţia dintre stat şi individ în domeniul dreptului internaţional al protecţiei minorităţilor şi al protecţiei internaţionale a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale›› (2011), conform site-ului www.presidency.ro.
A fost ministru al Afacerilor externe al României în perioada 24 noiembrie 2014 – 17 noiembrie 2015.
În perioada iulie-decembrie 2016, a fost Consilier special (onorific) al Preşedinţiei slovace a Consiliului UE pentru afaceri inter-instituţionale şi juridice.
Este membru al Comisiei de Drept Internaţional (CDI) a ONU pentru un mandat de 5 ani (2017-2022) şi co-preşedinte, în cadrul Comisiei, al Grupului de Studiu privind creşterea nivelului mărilor şi oceanelor în relaţie cu dreptul internaţional. În noiembrie 2021, a fost reales ca membru al CDI, pentru un al doilea mandat în cadrul Comisiei, în perioada 2023-2027.
Este membru al Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga, membru supleant în Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a Consiliului Europei şi Arbitru desemnat de România, în conformitate cu articolul 2 din Anexa VII la Convenţia ONU privind Dreptul Mării. Este, de asemenea, preşedintele Secţiei de Drept Internaţional a Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale şi al Ramurii Române a «International Law Association» (Londra), redactor-şef al Revistei Române de Drept Internaţional, membru al Colegiului de Redacţie al revistei «Curierul Judiciar», precum şi membru al Consiliului Ştiinţific al revistei «ACTA Universitatis Lucian Blaga» (Sibiu), respectiv al Revistei de Drept Constituţional, potrivit site-ului www.gov.ro.
Vorbeşte fluent limbile engleză şi franceză.