În 2024, Academia Națională de Fotbal desfășoară programul EDU-Player, în cadrul căruia jucătorii și jucătoarele de la loturile naționale de juniori și tineret vor parcurge formări care să-i ajute la dezvoltarea carierei.
Proiectul a început în luna februarie, cu primele acțiuni la loturile masculine U15 și U16, respectiv U17 și U19 feminin, și va continua până la finalul anului. Primele patru teme care vor fi prezentate loturilor sunt cele de Mental coaching, Social media, Integritate și Anti-doping. La jumătatea anului, în urma feedback-ului oferit de jucători și staff-urile tehnice, programul va fi completat cu elemente noi pe care juniorii și junioarele vor continua să le parcurgă în a doua parte a anului (de exemplu, Management financiar sau Public speaking).
Modulele educaționale vor fi livrate timp de un an către toate loturile naționale de juniori și tineret, de la categoriile U15 și până la U21, iar prezentările sunt susține de către specialiști din cadrul Federației Române de Fotbal. EDU-Player este programul educațional al Academiei Naționale de Fotbal pentru jucătorii și jucătoarele loturilor naționale de tineret și juniori, continuator al programului Football Management Skills, de asistență în dezvoltarea tricolorilor, început în 2020.
Federația Română de Fotbal crede cu tărie că fotbalul și educația merg mână-n mână, iar componenții loturilor naționale sunt primii care demonstrează asta.