Activele financiare ale românilor sunt polarizate foarte accentuat, astfel că 0,4% dintre deponenți (59.500 persoane) cumulau, la finalul trimestrului III al anului 2022, o proporție de 26% (64,6 mld lei) din totalul depozitelor cetățenilor, deținând în medie 1,08 mil lei pe persoană, respectiv echivalentul a 220 mii euro, potrivit unui studiu prezentat de Hotnews.
La polul opus se situează 99,6% din deponenți (14,1 mil persoane) care posedă 74% din depozite, suma medie economisită de aceste persoane fiind de 11.000 lei, respectiv echivalentul a numai 2.200 euro.
Active financiare sunt cele sub forma numerarului, depozitelor la bănci, acțiunilor și participațiilor la diferite firme, creanțe, totalul acestora diminuându-se cu valoarea obligațiilor de achitat (inclusiv credite bancare). Numerarul deținut de populație a crescut de 12,4 ori în echivalent euro (de la 0,9 mld euro la 11,2 mld euro), mai rapid decât economisirea populației la bănci, care a crescut de numai 9,1 ori (de la 6 mld euro la 55 mld euro).
Cauzele majorării semnificative a numerarului sunt reprezentate și de tendința unui număr tot mai mare de cetățeni (inclusiv prin intermediul firmelor) ca, pe fondul caracterului lax al legislației, să desfășoare operațiuni economice necontabilizate, veniturile astfel obținute neputând fi justificate în raport cu băncile în scopul constituirii depozitelor tezaurizare sub diferite forme, multe dintre ele inedite, și la alimentarea, în cadrul unui cerc vicios, a economiei informale.