În condițiile în care formația CSM Slatina pare desprinsă în câștigătoare a seriei de eșalon secund feminin din care face parte și echipa prahoveană Activ, meciul de duminică, împotriva celor de la CSM Unirea Slobozia, este unul important pentru… locul 2. Poziția secundă duce și ea la baraj, cele două formații mai sus amintite fiind principalele candidate la locurile 2 și 3 pe podium și calificarea la turneul de promovare.
Partida Activ Prahova – Unirea se va disputa duminică, ora 16,00, în Sala ”Olimpia”, accesul publicului fiind liber.