V. Stoica

În cursul anului trecut, Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova (acum suspendat din funcție de către procurorii anticorupție), afirma că, până la finalul anului 2023, locuitorii de pe Valea Slănicului vor avea gaze în gospodării. Până acum, s-a lucrat, de fapt, doar la introducerea rețelei secundare și a branșamentelor – acolo unde proprietarii au solicitat branșarea la rețea -, în condițiile în care nu există încă nicio magistrală de racordare a rețelelor locale la sistemul național de transport al gazelor naturale! Astfel că, în prezent, există doar o rețea pompos denumită ”inteligentă” de distribuție gaze naturale pentru comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Ștefești, Bertea și pentru orașul Slănic, realizată parțial pe fonduri prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
În ciuda asigurărilor pe care le dădea Iulian Dumitrescu în legătură cu introducerea gazelor naturale în localitățile menționate anterior, în cele circa 8.000 de gospodării pentru care s-au înregistrat cereri de racordare la rețea gazele nu există și – așa cum declară deputatul social-democrat de Prahova Bogdan Toader, dar și unul dintre primarii de pe Valea Slănicului, Ion Ioniță, edilul din Vărbilău – este puțin probabil să apară în acest an!
Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a mințit! Este foarte clar că încă de la începutul acestui proiect a știut că nu se vor introduce gazele (n.n. – pe Valea Slănicului) până la 31 decembrie 2023!”, spune parlamentarul social-democrat Bogdan Toader. ”Această lucrare este o simplă conductă introdusă în pământ!”, afirmă din nou Toader, care arată că este practic imposibil să existe gaze pe o rețea neconectată la sistemul național de transport al gazelor naturale. ”Cum nu s-a întâmplat până la 31 decembrie, nu se va întâmpla nici în această primăvară sau anul acesta, pentru că vorbim despre o lucrare pe care specialiștii de la Transgaz o estimau la un an și jumătate – doi ani!”, atrage atenția deputatul de Prahova. În plus, cheltuielile pentru acest racord – dacă va fi realizat – vor fi făcute dintr-un credit accesat de Consiliul Județean Prahova, și nu din fonduri europene, valoarea estimată ridicându-se la circa 85 de milioane de lei!
Și asta nu este tot: problema majoră – afirmă Bogdan Toader – ar fi dacă nu se reușește finalizarea lucrărilor, ceea ce ar însemna că rețeaua va fi nefuncțională și, prin urmare, Consiliul Județean Prahova va fi bun de plată, pentru că va fi obligat să returneze toate fondurile primite pentru acest proiect!
Ion Ioniță, primarul comunei Vărbilău, unul dintre edilii localităților care au așteptat ca la finalul anului trecut să aibă ”gaze pe conductă”, gazda conferinței de presă în care s-a prezentat stadiul lucrărilor, afirmă că ”suntem departe de momentul în care vom aprinde focul în gospodăriile populației de la rețeaua de gaze”, deoarece o concesiune se rezolvă într-un timp foarte lung, iar dacă apar și contestații în cadrul procedurii de licitație, cu atât mai mult…
Pe de altă parte, primarul comunei Vărbilău și-a arătat și nemulțumirea – venită din partea multor cetățeni ai localității – în legătură cu starea drumurilor locale, grav afectate de introducerea rețelei de gaze și lăsate nereparate.
Cum, practic, este imposibilă racordarea la sistemul național de transport al gazelor naturale în termen de patru luni (cum afirma președintele suspendat al CJ Prahova), deputatul Bogdan Toader a avansat un termen ”optimist”: sfârșitul anului 2025, începutul lui 2026, cu precizarea că va monitoriza în continuare ce se întâmplă cu rețeaua de gaze din localitățile de pe Valea Slănicului, o rețea atât de dorită de către locuitorii din zonă, dar care nu are șanse reale de a fi funcțională prea curând.