Luiza Rădulescu Pintilie
Dacă vreodată, fie și doar pentru o clipă,
Voi uita cum anume se cheamă fericirea
Mă voi grăbi să îi caut un alt nume
Între fericirile prinse în ferecătura inimii mele.
Și de va fi dimineață, voi împrumuta numele albastrelor zorele,
Fragilele flori ce dau rouă zorilor și glorie vieții,
De parcă ar coborî peste ele tot cerescul azur.
Iar de vor fi ceasuri mai târzii, voi asemui fericirea cu ale soarelui raze de aur
Și cu glasuri de păsări cântătoare,
Cu ale apei curgătoare ce ne mărginește grădina albe pietricele
Cu care am învățat să număr oameni și stele,
Dar și florile tuturor anotimpurilor
Și de la care am înțeles, într-o zi, miracolul reînfloririi chiar și de sub strivirea prea grăbiților pași.
Și-i voi mai da fericirii numele miresmelor de parfumuri dulcege
Pus în regale sticluțe sufletești,
Și pe cel al broșelor pe care mi le prind mereu lângă inimă
Drept mici povești filigranate, ca o frumoasă patimă
Despre mărgele și cioburi sclipitoare închipuind prețioase safire
Și fine șlefuiri diamantine.
De va fi încă și mai târziu, îi voi da fericirii numele clipei de înserare,
– Fiindcă da, fericirea se trăiește pe clipe-
Și pe cel al iubirii mereu visătoare
Pe cel al pomilor împodobiți de albă floare,
Ori al stelelor lucind în Carul Mare.
Iar când ceasurile se vor grăbi să bată miezul nopții,
În frânturile de secundă rămase
Voi decreta pentru clipa de fericire adevăratul său nume:
A trăi-trăire.
(27 februarie 2024)
