Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, recomandă persoanelor care fac achiziţii online să verifice dacă operatorul economic este de încredere, confirmând datele de înregistrare ale companiei şi verificând feedback-ul şi reclamaţiile primite online, potrivit Agerpres. Într-o postare pe o reţea de socializare, Anghel oferă Câteva sfaturi utile pentru siguranţa în online.
«Afacerile legitime acceptă în general plăţile electronice cu cardul şi nu solicită transferuri de bani. Neacceptarea plăţii cu cardul este suspectă; Introduceţi contul bancar sau datele cardului pentru efectuarea plăţii doar pe o pagină web securizată. O pagină web securizată va avea https:// la începutul denumirii afişate în bara de adrese şi o imagine cu un lacăt închis în browser; Nu trimiteţi niciodată contul bancar sau datele cardului prin e-mail, SMS sau mesagerie instant; Nu dezvăluiţi informaţii personale unui comerciant online», sfătuieşte Anghel cumpărătorii.
Pentru protejarea informaţiilor, directorul general al ANPC recomandă verificarea dacă o afacere este legitimă – online sau telefonic.
«Asiguraţi-vă că website-ul este sigur. Căutaţi imaginea unui lacăt şi https:// în bara de adrese; Nu împărtăşiţi informaţii care ar putea fi folosite pentru a vi se ghici parolele şi fura identitatea. De exemplu, nu folosiţi data naşterii ca parolă; Asiguraţi-vă că aveţi instalate pe toate dispozitivele personale, inclusiv pe laptop, tabletă şi telefon, o soluţie împotriva programelor malware şi un software antivirus; Asiguraţi-vă că le menţineţi actualizate; Nu vă trimiteţi niciodată datele bancare sau datele cardului de credit prin e-mail», se spune în postarea de pe Facebook.
În vederea protejării dispozitivelor, cumpărătorii sunt sfătuiţi să seteze întotdeauna o parolă, un cod PIN sau un cod de acces pentru a opri alte persoane să le folosească dispozitivele. De asemenea, trebuie actualizate aplicaţiile şi sistemele de operare de îndată ce sunt versiuni noi disponibile.
«Puteţi utiliza funcţia de actualizare automată a dispozitivului dvs. în acest scop», subliniază Paul Anghel. În plus, cumpărătorii online trebuie să se asigure că dispozitivul lor nu se conectează automat la noi reţele wifi fără permisiunea lor expresă. În cazul conectării la reţele necunoscute sau reţele wifi publice, aceştia trebuie să evite să introducă orice informaţii confidenţiale sau sensibile, cum ar fi nume de utilizator, parole, datele cardului.
«Instalaţi aplicaţii doar de la furnizori de încredere. Pentru parole, utilizaţi o combinaţie de majuscule, minuscule, numere şi simboluri. Parolele lungi sunt puternice, gândiţi-vă mai degrabă la fraze decât la parole. Nu folosiţi aceleaşi parole pentru conturi diferite. Nu deschideţi ferestre pop-up suspecte sau faceţi clic pe linkuri sau ataşamente din e-mailuri sau mesaje text de la persoane pe care nu le cunoaşteţi. Nu răspundeţi la apeluri telefonice care vă cer să acceseze de la distanţă calculatorul dumneavoastră – închideţi imediat apelul. Fiţi precaut la orice solicitare neobişnuită de a plăti pentru bunuri sau servicii pe care nu vă amintiţi să le fi cumpărat. Puteţi fi tras la răspundere legal dacă furnizaţi datele de plată unei surse implicate în activităţi frauduloase – verificaţi întotdeauna dacă beneficiarul plăţii este legitim. Nu deschideţi e-mailuri de la persoane pe care nu le cunoaşteţi. Verificaţi e-mailurile care pretind că provin de la prieteni sau de la membri ai familiei, asigurându-vă că adresa de e-mail este corectă», mai spune oficialul ANPC.