Clasificarea unui cancer metastazat în funcţie de organul în care boala a apărut pentru prima dată este o metodă depăşită şi poate să îi împiedice uneori pe anumiţi pacienţi să aibă acces la un tratament adaptat, consideră cercetătorii de la Institutul Gustave-Roussy din oraşul francez Villejuif într-un studiu publicat în revista Nature, informează AFP, preluată de Agerpres. „Acest obicei de a clasifica cancerele şi de a le trata în funcţie de organul afectat iniţial frânează progresul cercetărilor medicale”, au declarat într-un articol apărut recent în revista Nature medicii de la acest centru oncologic situat la sud de Paris şi cercetătorii de la Universitatea Paris-Saclay.
În prezent, întreaga oncologie se bazează pe o segmentare a pacienţilor în funcţie de organul în care boala a apărut pentru prima dată, reamintesc ei.
Astfel, se spune că o persoană este afectată de un cancer de ficat, de plămân sau de pancreas, chiar dacă boala s-a răspândit şi la alte organe.
Or, numeroase cercetări au dezvăluit caracteristici comune împărtăşite de mai multe tipuri de cancere ale organelor, au adăugat cercetătorii francezi, care îndeamnă la clasificarea de acum înainte a cancerelor metastazate în funcţie de proprietăţile moleculare sau biologice ale tumorilor. Ei au lansat acest apel întrucât clasificarea actuală împiedică milioane de pacienţi să aibă acces la un tratament inovator, au mai spus ei. Cercetătorii din Franţa au dat ca exemplu Olaparib, o moleculă anticanceroasă care a primit mai întâi autorizaţia de comercializare pe piaţă în 2014 doar pentru cancerele ovariene. Autorizaţia a fost extinsă în 2018 pentru cancerele de sân şi abia în 2020 pentru cancerele de pancreas şi de prostată. Studiile clinice ce vizează anti-PD1/PDL1, o imunoterapie deosebit de activă la pacienţii ale căror celule canceroase prezintă niveluri ridicate ale proteinei PD-L1, au fost, de asemenea, segmentate timp de mulţi ani în funcţie de organul afectat iniţial, întârziind introducerea pe piaţă a tratamentului pentru mii de pacienţi. Aceste întârzieri în acordarea autorizaţiilor se explică prin segmentarea studiilor clinice, care trebuie să îşi demonstreze eficacitatea în funcţie de tipul de organ din care provine cancerul, au deplâns cercetătorii din Franţa.
Acasă Actualitate Cercetătorii consideră că modalitatea de clasificare a cancerelor trebuie să se schimbe