Primele luni ale anului, între Sărbătorile de Iarnă și venirea primăverii, reprezintă una dintre perioadele „favorite” din an pentru diete de slăbit. După sezonul rece și mesele îmbelșugate de sărbători, mulți dintre noi vor să slăbeacă – multe diete încep chiar în primele zile ale anului – însă problema este că cei mai mulți își doresc să piardă brusc kilogramele în plus și să ajungă la silueta dorită peste noapte. Nimic mai greșit, a explicat pentru HotNews.ro Lygia Alexandrescu, consultant în nutriție sportivă, educație alimentară și comunicare nutrițională, potrivit Hotnews.
De aceea, ceaiurile diuretice ar trebui să nu lipsească în această perioadă, pentru a scăpa de retenția de apă: „S-au mâncat murături, s-au măncat cârnați, s-a mâncat tot ce înseamnă mâncare tradițională. Asta înseamnă multă sare și, automat, retenție de apă. Ne trezim cu mâinile și picioarele umflate”, explică Lygia Alexandrescu.
Acesta este motivul pentru care un ceai de soc, de zmeură sau de hibiscus poate face minuni: „Ne ajută să ne subțiem din nou membrele și obrajii și ne ajută ca, undeva în 3-4 zile, să dăm jos repede ceea ce s-a pus repede.”
Măcar o mică parte din ceea ce pare uneori grăsime este, de fapt, retenție de apă: „Retenția de apă poate aduce 2-3 kilograme în plus. Și atunci, cu dieta alcalină și ceaiuri reușim să ne reechilibrăm”, este sfatul nutriționistului Lygia Alexandrescu.