Un număr de 9.566 de beneficiari-persoane fizice au primit aprobarea pentru a începe instalarea panourilor fotovoltaice, prin Programul “Casa Verde Fotovoltaice 2023”, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Lista cu primele dosare admise în cadrul programului “Casa Verde Fotovoltaice 2023” sunt publicate pe site-ul Administraţia Fondului pentru Mediu, la secţiunea dedicată.
Instituţia precizează că durata de implementare a proiectului acceptat este de 12 luni de la data publicării listei.
Aplicaţia Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică – “Casa Verde Fotovoltaice” a fost deblocată pe data de 23 ianuarie 2024, astfel că solicitanţii care nu au selectat un instalator până la data suspendării programului au la dispoziţie 90 zile pentru selectarea unui instalator validat, prin intermediul platformei puse la dispoziţie de AFM.
Potrivit datelor transmise de Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), aproximativ 25.000 de solicitaţi nu au reuşit să selecteze un instalator până la data suspendării programului.
AFM precizează că instalatorii selectaţi au obligaţia efectuării analizei documentelor încărcate de solicitant precum şi aprobarea solicitanţilor eligibili, în condiţiile şi termenele stabilite prin Ghidul de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1063/2023.
În cazul solicitărilor de revenire în statusul “în verificare conformitate şi eligibilitate”, determinate de rezoluţia eronată aplicată de instalatori în aplicaţie, în urma analizei documentelor încărcate de solicitant, se stabileşte un termen de maximum cinci zile, calculat de la data de 23 ianuarie 2024, în cadrul căruia instalatorii sunt obligaţi să remedieze aceste situaţii.