Fondatorul şi coordonatorul reţelei Telemedicină în Epilepsie din România, doctorul Bogdan Florea, a declarat, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că oficial în România sunt înregistrate 120.000-130.000 de persoane cu epilepsie, însă numărul real ar fi spre 300.000, potrivit Agerpres.
“Epilepsia nu are chip până când nu se întâmplă cuiva drag sau cuiva din familie. Din punctul meu de vedere, epilepsia este o afecţiune cumva mai înspre Cenuşăreasa pe portativul patologiei neurologice, este de multe ori lăsată după virgulă pentru că este cronofagă, mănâncă mult timp. Este considerată o afecţiune mai mult legată de psihic, pe nedrept, decât neurologic. Şi pacienţii cu epilepsie nu spun că au epilepsie. Dovadă stă şi faptul că nu avem în România un registru naţional de epilepsie. Dovadă stă că oficial sunt 120.000-130.000 de persoane înregistrate cu epilepsie, dar de fapt număru real este spre 300.000, deci cumva prevalenţă bolii este 1,52% din populaţia generală”, a declarat dr. Bogdan Florea.
Conferinţa de presă organizată luni a fost prilejuită de inaugurarea celui de-al 13-lea Centru de Epilepsie şi Monitorizare EEG la Secţia Clinică Neurologie II de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş. Dr. Bogdan Florea a precizat că proiectul său de telemedicină în epilepsie a fost iniţiat în urmă cu 8 ani. “Proiectul de telemedicină nu înlocuieşte actul medical şi nu va face lucrurile pe care trebuie să le facă medicii şi asistenţii, ci doar face viaţa mai bună pacienţilor şi viaţa mai bună familiilor lor, care după implementarea acestui proiect nu vor mai fi poate obligaţi să facă drumuri obositoare către centrele cu tradiţii în epileptologie şi să încarce un sistem deja încărcat”, a menţionat dr. Bogdan Florea. Medicul a precizat că în România nu există o statistică a prevalenţei epilepsiei, însă consideră că aceasta ar fi în jur de 2%. “Noi, în România, nu ştim (câte cazuri există, n.r.) dar trăim pe proiecţiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, câţi pacienţi sunt în populaţia generală cu epilepsie (…) Oficial sunt 130.000 şi nu pentru că sunt într-un registru, ci sunt deduşi din reţetele compensate şi gratuite care au serii cu tratament antiepileptic. (…) Deci nu ştim, e foarte greu să lupţi împotriva a ceva care nu ştii. (…) În plus, pacienţii ascund diagnosticul, ca să fie şi mai grea treaba”, a subliniat dr. Florea.
Centrul de Epilepsie şi Monitorizare EEG de la Târgu Mureş a fost realizat cu susţinerea Asociaţiei Cluburilor Lions România şi reţeaua de Telemedicină în Epilepsie şi a World Doctors Orchestra. Centrul a fost dotat cu un aparat VideoEEG de mare performanţă, în valoare de peste 25.000 euro, care va fi folosit pentru un diagnostic complet şi corect al pacienţilor cu epilepsie din judeţul Mureş şi regiunile alăturate, permiţând, totodată, supervizarea în timp a evoluţiei afecţiunii.
“Suntem onoraţi că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş devine al treisprezecelea Centru de Epilepsie şi Monitorizare EEG în cadrul proiectului Telemedicină în Epilepsie iniţiat de Cluburile Lions din Cluj-Napoca. În spitalul nostru a fost pus în funcţiune un aparat video EEG performant, în valoare de 25 mii de euro, care va ajuta la diagnosticarea şi îngrijirea pacienţilor cu epilepsie. Ne bucurăm să contribuim la extinderea proiectului şi să facilităm astfel accesul unui număr mai mare de persoane cu epilepsie la diagnostic şi tratament corect”, a declarat conf. dr. Szatmari Szabolcs, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.
Celelalte 12 centre din Reţeaua de telemedicină sunt în oraşele Bucureşti, Oradea, Cluj-Napoca, Suceava, Bacău, Sibiu, Craiova, Timişoara, Braşov, Sebeş, Iaşi şi Miercurea Ciuc. Toate centrele sunt conectate atât între ele, cât şi cu centre universitare din ţară şi din străinătate, facilitând astfel schimbul de opinii între specialişti şi stabilirea celei mai bune abordări legate de tratament.
Prin Reţeaua de Telemedicină în Epilepsie, pacienţii beneficiază de dosare medicale cu istoricul şi analize EEG complexe şi repetate, iar conectarea cu alte centre de excelenţă din lume (Montreal, Copenhaga, Geneva) face posibil schimbul de informaţii între medici specialişti, oferind astfel o a doua sau chiar o a treia opinie competentă, pentru cazurile dificile.