• O datã la douã luni, persoanele vulnerabile cu venituri nete mai mici de douã mii de lei vor primi câte 250 de lei
• În 2023, în Prahova au fost peste 84.000 de beneficiari
N. Dumitrescu
Potrivit reprezentanților Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), vinerea trecută a demarat acțiunea ce vizează acordarea primului ajutor bănesc din acest an, respectiv alimentarea cardurilor pentru alimente cu suma de 250 de lei, pentru categoriile de persoane care sunt beneficiare ale programului ”Sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate în perioada 2024-2027”. ”Încărcarea cardurilor va avea loc pe tot parcursul acestei săptămâni, etapizat. Respectiv, în prima parte a săptămânii aproximativ 1,6 milioane de beneficiari vor primi sprijinul bănesc pe carduri, urmând ca aproximativ 1 milion de persoane să primească sprijinul în cea de-a doua parte a săptămânii. Concomitent, se vor distribui 90 de mii de carduri pentru noii beneficiari eligibili, care vor ajunge la aceștia prin Poșta Română. Prima categorie de persoane pentru care se face alimentarea suporturilor electronice sunt pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei. Menționăm faptul că MIPE a decis încărcarea cardurilor pe măsură ce eligibilitatea categoriilor se încheie, pentru ca beneficiarii să primească acest sprijin din partea Guvernului cât mai rapid”, au precizat reprezentanții ministerului menționat. În acest context, aceștia au mai adăugat că, începând cu acest an, persoanele vulnerabile cu venituri nete mai mici de 2.000 de lei vor beneficia de ajutorul bănesc în valoare de 250 lei o dată la două luni. Anterior, au beneficiat de acest sprijin, în același cuantum, persoanele cu venituri nete mai mici de 1.700 lei, majorarea plafonului fiind propusă chiar de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. În plus, tot din acest an, aceleași categorii de persoane considerate a fi vulnerabile și care au venituri mai mici de două mii de lei, urmează să beneficieze, de două ori pe an, și de pachete cu alimente. Conform informațiilor pe care le-am primit de la reprezentanții ministerului menționat, în anul 2023, în Prahova au beneficiat de carduri pentru alimente și mese calde 84.568 de persoane.
Pentru anul 2024, beneficiarii de tichete sociale pe suport electronic pentru alimente şi mese calde sunt: pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile cu cel puţin doi copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei; familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei; familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.