Echipa de baschet U14 a CSM Petrolul Ploieşti a susţinut meciurile celui de-al doilea turneu din Faza a II-a a campionatului, practic returul celui din decembrie, întâlnindu-le, tot în Sala Colegiului Tehnic „Costin Neniţescu” din Bucureşti, pe ASBC Alpha Bucureşti şi CS BBB Raptors Berceni.
Şi, la fel ca pe finalul anului trecut, băieţii pregătiţi de Cristi Trandafir şi Marian Angelian au câştigat fără probleme partida cu ASBC Alpha Bucureşti, scor 121-20 (32-1, 46-7, 17-8, 26-4), şi au fost aproape de un prim succes în faţa celor de la CS BBB Raptors Berceni, cedând cu 52-49 (20-8, 7-21, 16-10, 9-10). În decembrie, Raptors se impunea cu un scor apropiat de cel de astăzi, 53-51…
Lotul de jucători folosit de Cristi Trandafir şi Marian Angelian la acest turneu a arătat astfel: Alexandru Brăilă, Andrei Ivan, Tudor Frăţilă, Radu Frăţilă, Radu Constantinescu, Eric Dobre, Eric Ştefan Enache, Mihail Dumitrache, Luca Soare, Ştefan Aniculăesei şi Rareş Necula.
Pentru băieţi vor urma Turneele 4 şi 5, pe 3-4 februarie, respectiv 16-17 martie, în noile grupe formate după încheierea Turneelor 3 ce se desfăşoară în acest weekend.