România oprește plata contribuției la agenția ONU pentru refugiații din Palestina, a anunțat ieri Ministerul Afacerilor Externe, după ce membri ai personalului UNRWA au fost acuzați că au fost implicați în atacul terorist comis de Hamas la 7 octombrie, potrivit Agerpres.
MAE spune că a luat notă cu maximă îngrijorare de recentele acuzații grave privind presupusa implicare a unor membri ai personalului Agenției Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații din Palestina în Orientul Apropiat – UNRWA – în atacurile teroriste ale Hamas împotriva Israelului, de la 7 octombrie 2023. Aceste acuzații trebuie să facă obiectul unor investigaţii imediate și aprofundate ale ONU, apreciază Ministerul Afacerilor Externe. „Salutăm reacția rapidă a conducerii UNRWA de a rezilia cu efect imediat contractele persoanelor vizate și ne exprimăm toată încrederea că investigațiile demarate de ONU, aflate inclusiv în atenția Secretarului General al organizației, vor clarifica situaţia în cel mai scurt timp”, a precizat MAE.
Până la finalizarea investigației, România nu va lansa proceduri pentru noi contribuții voluntare către UNRWA, conform MAE. Întrebați dacă acest lucru înseamnă suspendarea fondurilor, reprezentații MAE au precizat că România a contribuit până acum voluntar iar pentru acest an nu avea angajamente, pe baze voluntare, anunțate. „Nevoile civililor palestinieni vor continua să fie o prioritate pentru România, urmând a ne menține coordonarea cu partenerii noştri, inclusiv la nivel european”, a mai transmis MAE. Printre țările care au suspendat finanțarea pentru UNRWA se numără SUA, Germania, Marea Britanie și Australia. Agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) a anunţat vineri că a deschis o anchetă în cazul mai multor angajaţi suspectaţi de implicare în atacurile din 7 octombrie din Israel comise de Hamas şi a precizat că a întrerupt colaborarea cu aceşti membri ai personalului. Presa israeliană scrie că ar fi vorba despre 12 angajați ai Agenției ONU pentru refugiații palestinieni care ar fi fost în atacurile Hamas din 7 octombrie asupra Israelului. Cel puțin 1.200 de angajați ai agenției ONU pentru refugiații palestinieni sunt membri ai Hamas sau Jihad Islamic, potrivit unei surse din serviciile secrete israeliene, citată de Wall Street Journal. Acest număr reprezintă aproximativ 10% din personalul UNRWA din Gaza.