Acest fericit parinte al nostru, Gheorghe Hozevitul, părăsind patria și neamul și toată desfătarea lumească, a venit la Ierusalim să se închine la mormântul cel primitor de viață al Mântuitorului nostru Iisus Hristos și la toate locurile cele sfințite și sfinte și de multe minuni pline din jurul mormântului. După ce a câștigat sfințenia și harul acestora a intrat în Mănăstirea zisă a lui Hozeva. Și făcându-se monah și trecând în rândul fraților, s-a arătat, de la început, în totul nebiruit în orice muncă și aspră viețuire, încât părea că este nematerialnic și fără de trup. Cu viețuirea lui uimea pe toți și îi îndemna să aibă dorința și râvna răbdării celei mai presus de fire. Deci, ajungând pe culmea nepătimirii și umplându-se de darul Duhului Sfânt, a fost ca un stâlp însuflețit și ca o icoană a tuturor bunătăților pentru cei din mănăstire și pentru toți ceilalți. Până la sfârșit n-a slăbit din înfrânare, aflând odihna ostenelilor și a durerilor sale celor multe prin mutarea către Domnul Cel mult dorit.
