Polițiștii Secției nr. 2 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către o persoană că în fața unui apartament, situat la parterul unui bloc din zona de Nord a municipiului, se află un bărbat care se uită insistent în interiorul locuinței.
„În baza sesizării – spun reprezentanţii IPJ Prahova într-un comunicat -, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au observat persoana în cauză, aceasta din urmă fugind la vederea oamenilor legii.
A fost prinsă pe strada Găgeni, iar în urma legitimării, s-a constatat faptul că este vorba despre un bărbat de 53 de ani din municipiul Ploiești, pe numele căruia era emis un ordin de protecție, de către Judecătoria Ploiești, valabil până la data de 10.02.2023, față de concubina sa, cu interdicția de a se apropia de aceasta și de locuință acesteia la mai puțin de 100 de metri. (…)
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind ordinul de protecție”.