Veste cutremurătoare pentru familia Petrolului la acest început de an! S-a stins din viață Decu Crângașu, fostul jucator de glorie al echipei noastre din perioada anilor 70-80, ex-internațional de juniori și tineret, antrenor, observator la nivelul Federației Române de Fotbal, dar și membru fondator al ACS Petrolul 52, fiind, astfel, unul dintre cei care au contribuit din plin la renașterea clubului, în 2016. Născut pe 5 mai 1951, Decu Crângașu a început să practice fotbalul la Petrolul Ploiești, aici unde a parcurs, practic, toate etapele, de la copii și juniori până la echipa de seniori. A disputat, pentru Petrolul, 220 de jocuri oficiale (162 în Divizia A, 47 în Divizia B și 11 în Cupa României), marcând 30 de goluri (18 în Divizia A, 9 în Divizia B și 3 în Cupa României).
Cel care l-a debutat în Divizia A a fost marele Ilie Oană, pe 30 martie 1969, într-un meci Petrolul – FC Argeș, iar ultima apariție oficială în „galben-albastru” s-a consemnat pe 8 decembrie 1985 (FC Petrolul – Universitatea Cluj), sub comanda lui Mircea Dridea. De-a lungul carierei, Decu Crângașu a mai evoluat pentru Poli Timișoara, UMT Timișoara, CFR Timișoara și Chimia Brazi, iar ca antrenor le-a pregătit pe Poiana Câmpina, Conpet Ploiești sau Chimia Brazi, fiind și selecționerul echipei de amatori Prahova Muntenia, ocupând, totodată, și funcții administrative în domeniul sportului, precum cele de președinte al clubului Conpet Ploiești sau director al Clubului Sportiv Municipal Ploiești.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Decu Crângașu s-a născut în comuna Adunați, județul Ialomița, la data de 5 mai 1951, a urmat cursurile Școlii Generale nr. 1 din municipiul Urziceni, iar liceul l-a absolvit la actualul Colegiu Național ”Mihai Viteazul” din Ploiești. A urmat, apoi, Facultatea de Științe Economice din Timișoara, absolvită în anul 1979, cu diploma de economist.
A început jocul de fotbal la Centrul de Copii și Juniori al F.C. Petrolul, avându-l ca prin antrenor pe Gigi Dumitrescu. Debutează în Divizia Națională ”A” în octombrie 1968, la vârsta de 17 ani și jumătate, în meciul câștigat de echipa F.C. Petrolul cu F.C. Argeș Pitești, scor 2-1. Ca junior, a evoluat în peste 20 de întâlniri cu echipa națională de juniori a României, ultimul trofeu câștigat cu reprezentativa țării fiind la Cannes, în aprilie 1969. În toată această perioadă, a fost selecționat în lotul reprezentativei de tineret a României, care a participat la Balcaniada din Bulgaria, dar și în echipa olimpică a țării, care a fost în turneele din Israel și Australia, din anul 1971. Până în 1974, a fost component al echipei de fotbal F.C. Petrolul, titular și căpitan de echipă. Devenind student, s-a transferat la F.C. Politehnica Timișoara. În 1975, într-un meci cu C.S. Reșița, Dan Ologeau (nume, parcă, predestinat), l-a accidentat grav și l-a scos din circuitul Diviziei ”A”, precum și din lotul reprezentativ de fotbal al României.