Primarul Ploieştiului a cerut convocarea de urgenţă a AGA de la ADI Deşeuri
N. D.
Problema neridicării gunoiului menajer a fost reactivată în Prahova, inclusiv la Ploiești, chiar la început de an. Confirmarea a venit de la Primăria Ploiești, joi, prin intermediul unui comunicat de presă, instituția informând faptul că edilul a solicitat găsirea, urgentă, de soluții. ”Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a solicitat convocarea, în regim de urgență, a Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară «Parteneriatul pentru managementul deșeurilor – Prahova» (A.D.I. Deșeuri Prahova), în vederea soluționării, cu celeritate, a situației salubrizării la nivelul municipiului nostru. Aplicarea acestei măsuri este imperios necesară având în vedere că, la nivelul municipiului Ploiești, operatorul de salubritate, S.C. ROSAL GRUP S.A., nu și-a mai îndeplinit obligația contractuală privind ridicarea deșeurilor de la punctele de colectare special amenajate, în municipiul nostru. În acest sens, primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a solicitat convocarea, în regim de urgență, a Adunării Generale a Asociației sus amintite care, potrivit atribuțiilor ce îi revin conform Statutului, are obligația de a identifica soluții în vederea eliminării acestui disconfort, care reprezintă un real pericol pentru sănătatea populației”. Demersul primarului Ploieștiului vine după ce, tot joi, 4 ianuarie a.c., compania Vitalia, operatorul rampei ecologice de deșeuri nepericuloase de la Boldești-Scăeni, a făcut public, tot prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că a blocat din nou accesul la depozitare pentru fostul Rosal, din cauza datoriilor pe care societatea le înregistrează. ”După ce, în decembrie anul trecut, autorităţile din judeţul Prahova au intervenit in extremis pentru a debloca situația depozitării deșeurilor menajere din mai multe localități prahovene, începutul anului readuce în prim plan criza locală declanșată de cei de la United West Solution (fostul Rosal). Compania Vitalia, operatorul rampei ecologice de deșeuri nepericuloase Boldești-Scăeni, anunță că situația din decembrie, în care compania UWS nu mai avea dreptul legal de a depozita deșeuri menajere la respectiva rampă, revine după ce fosta Rosal nu și-a achitat datoriile către operator. Drept urmare, începând din 4 ianuarie, Vitalia a blocat din nou accesul la depozitare pentru cei de la UWS”, se arată în comunicatul de presă al Vitalia. Compania reclamă o „lipsă crasă de seriozitate” a celor de la UWS, care, susținea aceasta, au istoric de rău-platnic. “După compromisul acceptat de Vitalia în decembrie pentru cetățenii acestor localități, iată că acest operator continuă să arate o lipsă crasă de seriozitate în relația cu cei care le achită serviciile. Totodată, Vitalia a subliniat în decembrie 2023 că, pe fondul istoricului de rău-platnic al UWS în ultimii zece ani, are acumulate creanțe neîncasate de peste 6 milioane lei de la grupul de firme Rosal-UWS-SWO-Blue Planet și ca urmare a înaintat încă din octombrie celor de la fostul Rosal un contract de prestări servicii de depozitare a deșeurilor menajere cu plata în avans a cantităților estimate a fi depozitate sau cu prezentarea unei scrisori de garanție bancară. De spus și că, din sumele datorate, peste 60% reprezintă taxe către bugetul de stat – TVA și contribuție pentru economia circulară. Precizăm și că, în prezent, U.W.S SRL – fostă Rosal are conturile blocate, având în curs mai multe dosare de executare silită”, se mai precizează în comunicat. Reamintim faptul că, la sfârșitul lunii noiembrie 2023, zeci de localităţi ale judeţului Prahova, între care şi Ploieştiul, s-au confruntat cu probleme în privinţa neridicării deşeurilor menajere de la populaţie, pe fondul unor neînţelegeri contractuale existente între operatorul de colectare şi firma care operează rampa ecologică de la Boldeşti-Scăeni. Ulterior, însă, participând la o ședință la care au fost prezenţi şi reprezentanţi ai autorităţilor sanitare şi de mediu, precum şi prefectul judeţului, reprezentanții celor două părți au ajuns la un acord, iar situația conflictuală a fost deblocată. Nu definitiv, însă, problema neridicării gunoiului menajer de la populație revenind iată, în actualitate, chiar din primele zile ale anului 2024.