Şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, le-a cerut aliaţilor occidentali „să-şi accelereze” livrările de arme către Ucraina, după un nou atac masiv rusesc ieri dimineaţă, soldat cu cel puţin cinci morţi, a transmisAFP, preluată de Agerpres. Într-un comunicat de presă, Kuleba a cerut Occidentului să „reacţioneze decisiv” la aceste lovituri, inclusiv prin accelerarea aprovizionării Kievului cu „sisteme suplimentare de apărare aeriană, drone de luptă de toate tipurile” şi „rachete cu o rază de acţiune de peste 300 de kilometri”.
Rusia a lansat ieri dimineaţă „99 de rachete de diferite tipuri” asupra Ucrainei, dintre care 72 ar fi fost doborâte de apărarea aeriană, a declarat şeful armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi.
Forţele ucrainene „au distrus 72 de ţinte aeriene”, dintre care zece rachete hipersonice Kinjal şi trei rachete de croazieră Kalibr, precum şi 59 de proiectile de croazieră Kh-101, Kh-555 şi Kh-55, a transmis el pe Telegram.
Două persoane au fost ucise şi zeci rănite într-o clădire rezidenţială lovită în cartierul Solomianski, în apropiere de centru, potrivit ultimului bilanţ publicat de autorităţi. Alte două persoane au fost ucise în regiunea Kiev şi o a treia în Harkov, al doilea oraş ca mărime, din estul ţării, potrivit autorităţilor.
Acasă Actualitate Kievul cere accelerarea livrărilor de arme occidentale, după noile atacuri masive ale...