N. D.

Deficitul de medici de familie în Prahova rămâne o problemă și la începutul anului 2024, așa cum a fost, de altfel, și în anii trecuți. Confirmarea a venit de la directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Prahova, Cătălin Măguleanu, care a declarat că la nivelul județului sunt neocupate 32 de posturi, în condițiile în care pentru medicina de familie sunt încheiate 332 de contracte. Potrivit directorului CAS Prahova, deja, anul acesta a fost informat de către unii dintre primarii prahoveni despre faptul că aceștia nu au mai prelungit contractele de concesiune, de chirie sau de comodat pentru cabinetele medicilor de familie, ceea ce va conduce, în consecință, și la plecarea medicilor din localitățile respective. În momentul de față, în Prahova sunt două comune din județ care nu au medic de familie – Păcureți și Boldești Grădiștea. În schimb, în alte nouă comune, Apostolache, Călugăreni, Cărbuneşti, Cosminele, Gura Vadului, Lapoş, Sângeru, Secăria şi Talea, unde, de asemenea, nu era titular niciun medic de familie, s-a reușit deschiderea unor puncte de lucru ale acelora care au cabinet în alte localități prahovene.
În privința lipsei medicilor de familie, de precizat faptul că, în luna aprilie a anului trecut, în mediul urban deficitul la nivelul județului era de 15 medici, iar în cel rural de 28.
Totodată, o altă problemă a fost și rămâne, în continuare, și vârsta înaintată a unora dintre medicii de familie, o situație din primăvara anului trecut scoțând în evidență faptul că 77 de medici aveau peste 65 de ani, aceștia având prelungită activitatea anual.