Vremea superbă din Lara, perfectă pentru fotbal, a dat tonus jucătorilor pentru antrenamente. În lotul petrolist, doi jucători au parte de momente speciale, venind după accidentări grave.
Pentru Mario Bratu, perioada de coșmar s-a încheiat. Tânărul mijlocaș al petroliștilor a început antrenamentele normale, după ce, din cauza unei accidentări suferite la începutul verii trecute, a stat departe de gazon vreme de mai bine de jumătate de an. Și Sergiu Hanca este bine, după operația la ligamentele gleznei, ambii putând reprezenta „piese grele” în partea a doua a sezonului.