F. T.

În perioada 15 – 17 decembrie, agenţi ai Serviciului Rutier Prahova, împreună cu colegi din cadrul Poliţiilor Câmpina, Băicoi, Breaza și Vălenii de Munte, au acționat pe drumurile naționale din județ, respectiv în orașele amintite, pentru reducerea numărului de accidente rutiere cu urmări grave.
„Raziile – se menționează într-un comunicat al IPJ Prahova – au avut drept obiective sancționarea conducătorilor auto care conduc cu viteză excesivă, a celor care aleg să se urce la volan deși au consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive, dar și prevenirea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială.
Au fost oprite, pentru control, peste 470 de autovehicule, fiind testați cu aparatele etilotest și drugtest aproximativ 300 de șoferi.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate peste 140 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 30 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 10 pietonilor pentru traversări neregulamentare, 7 bicicliștilor pentru abaterile lor, trei în cazul conducătorilor auto pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar restul pentru alte abateri de la normele rutiere în vigoare. (…)”.
Valoarea sancțiunilor a fost de peste 33.500 de lei, fiind de asemenea ridicate şi şapte permise de conducere (patru pentru nerespectarea regimului legal de viteză și trei pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice).