La București a avut loc tragerea la sorți a partidelor turului 1 din Cupa României la handbal feminin, în care joacă și echipele din primul eșalon, mai puțin cele angrenate în cupele europene. Formația noastră, Activ Prahova Ploiești, a ”nimerit”, în cazul calificării pe taboul principal al întrecerii, exact peste adversara cu care a jucat și sezonul trecut, anume CS Mioveni. Atunci, ”diferența” de un eșalon nu s-a văzut, oaspetele învingând și obținând calificarea, de abia la loviturile de departajare, după ce scorul partidei a fost egal! Până la duelul cu CS Mioveni, echipa lui Dragoș Dobrescu trebuie să treacă, într-un tur preliminar programat pe 21 decembrie, de CSU Reșița, dar, deocamdată, disputarea meciului nu este confirmată, oaspetele nefiind ”sigure” că se vor prezenta!
Iată programul jocurilor din turul 1 preliminar, care vor avea loc, în principiu, pe 6 ianuarie 2024.
U CLUJ-NAPOCA – CSM CORONA BRAȘOV
SPARTAC BUCUREȘTI – CSM BACĂU / HCF PIATRA NEAMȚ
CS LIVIU REBREANU TURDA / ȘTIINȚA BACĂU – MĂGURA CISNĂDIE
CSM ROMAN – HC ZALĂU
CSU NEPTUN CONSTANȚA / CSM FĂGĂRAȘ – MINAUR BAIA MARE
CSU UVT TIMIȘOARA / ARENA TÂRGU MUREȘ – SCM UNIVERSITATEA CRAIOVA
UNIREA DOBROEȘTI – CSU ȘTIINȚA BUCUREȘTI
CSM IAȘI / CSU ORADEA – CSM SLATINA
ACTIV PRAHOVA PLOIEȘTI / CSU REȘIȚA – DACIA MIOVENI
CSM DEVA / CSM GALAȚI – SCM RÂMNICU VÂLCEA
CSM UNIREA SLOBOZIA / SEPSI-SIC SFÂNTU GHEORGHE – SCM GLORIA BUZĂU