• Au fost ridicate droguri, arme, mașini, bani, bijuterii

În primele 11 luni ale anului, poliţiştii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii organizate au efectuat, împreună cu procurorii DIICOT, 5.413 percheziții domiciliare, fiind indisponibilizate 7.515.993 de țigarete, 810 kilograme de tutun vrac, 67 de arme de foc (15 letale, 52 neletale), 2.495 de bucăți de muniție, 3.355 de kilograme de substanțe toxice, monedă falsă în valoare de 418.360 de lei, 1.192.345 de euro, 317.410 dolari americani și 22.300 de lire sterline, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.
În acest context, potrivit aceleiaşi surse, “au fost emise 1.124 de ordonanțe de instituire a sechestrului asigurător, în valoare totală de 347.618.000 de lei, asupra a 24.966.592 de lei, 3.190.746 de euro, 333.182 de dolari ­americani, 192.833 de euro (alte valute transformate în euro), 23.848.476 de unități ­monedă virtuală, precum și 14,06 kilograme de aur, ­bijuterii și alte obiecte din aur, 7,81 kilograme de ­argint, 315 imobile, 389 de autoturisme și alte bunuri”. Tot în perioada ­menţionată, pe linia combaterii traficului de droguri, au fost derulate 852 de acțiuni operative, fiind puse în executare 2.872 de mandate de percheziție domiciliară și descoperite și ridicate aproximativ 800 de kilograme de droguri.
«În urma acestora – mai menţionează tot Poliţia Română – au fost descoperite și desființate 58 de culturi ilegale, având 6,1 tone de masă verde, indisponibilizați 5.060.555 de lei și 1.710.254 de euro, fiind confiscate 3 tone de precursori.
1.198 de persoane au fost arestate preventiv, 73 de persoane arestate la domiciliu și 386 de persoane plasate sub control judiciar».