Petrolul i-a luat Rapidului patru puncte din șase posibile în acest sezon, dar senzația de părere de rău rămâne după remiza „albă” de pe „Ilie Oană”. Asta pentru că echipa lui Florin Pîrvu a dominat jocul, unul în care a avut mare parte din timp și avantaj numeric, însă n-a reușit să-și concretizeze superioritatea din teren și pe tabela de marcaj, trecând, astfel, pe lângă o victorie care ar fi venit ca o despărțire perfectă de propriul public în 2023.
Așa cum era de așteptat, atmosfera de la Ploiești a fost, ca de obicei la astfel de meciuri, una greu de egalat. „Peluzele” s-au întrecut în coregrafii spectaculoase, peste 10.000 de oameni au căutat să-și poarte favoriții către un succes, iar totul părea să se așeze în favoarea „lupilor”, după ce tânărul Borza n-a reușit să-și controleze emoțiile și, în urma unei intrări dure asupra lui Diomande, a văzut direct cartonașul roșu și a plecat la cabine încă din minutul 6!

Din acel moment, Petrolul a preluat hotărât frâiele și jocul s-a mutat, tot mai evident, în jumătatea de teren a oaspeților, cei care au părut preocupați să se așeze pe două rânduri în fața buturilor apărate de către Horațiu Moldovan. Portarul „naționalei” și-a ținut echipa în joc cu câteva parade de efect, de notat fiind mai ales aceea reușită la șutul expediat de către Jair (34), dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri, la care a respins balonul de sub transversală, iar atunci când, totusi, a scăpat mingea în plasă a fost salvat de fluierul lui Viorel Cojocaru, cel care a considerat că Doua l-ar fi jenat la un duel aerian petrecut în careul „mic”!

Ofensiva elevilor lui Pîrvu a continuat și după pauză, dar golul a refuzat să vină, Grozav (60) evidențiindu-l și el pe Moldovan, cu un șut din interiorul suprafeței de pedeapsă. Rapidul a mai scăpat din presiune atunci când Papp (82) a primit, usor, cel de-al doilea cartonaș galben și a fost, astfel, eliminat, finalul jucându-se, așadar, în condiții de echilibru numeric. Ultimul „cartuș” le-a aparținut tot „găzarilor”, dar Moldovan (90) i-a refuzat încă o data golul lui Jair.
S-a terminat, astfel, 0-0, și, cu un total de 27 de puncte, Petrolul rămâne, deocamdata, pe locul opt, în așteptarea deznodământului celorlalte meciuri ale penultimei runde din acest an. „Lupii” vor susține ultimul meci din 2023 la Craiova, contra lui FCU 1948, marți, de la ora 17.30. Foto: Răzvan Păsărică.

FC Petrolul Ploiești – Rapid București 0-0
Stadion: ”Ilie Oană”. Spectatori: circa 11.000.
FC Petrolul: Zima – Doua (63 Roman), Papp, Meijers, Huja, Țicu (cpt) – Musi (63 Rădulescu), Diomande (57 Jefferson), Jair, Grozav – Omrani (74 Dumitriu). Antrenor: Florin Pîrvu.
Rapid: Moldovan – Braun, Săpunaru (cpt), Iacob, Borza – Albu, Cristea, Oaidă – Cârjan (55 Funsho), Borja Valle, Papeau (90+8 D. Grigore). Antrenor: Cristiano Bergodi.
Cartonașe galbene: Doua (37), Jefferson (57), Papp (73, 82), Meijers (90+10).
Eliminări: Papp (82)/Borza (6).
Au arbitrat: Adrian Viorel Cojocaru – Imre Laszlo Bucsi și Alexandru Vodă.
Rezervă: Ionuț Coza. Arbitru VAR: Szabolcs Kovacs. Arbitru AVAR: Doru Claudiu Lucaciu. Observatori: Nicolae Marodin și Ion Cățoi.
Jucătorul meciului: Moldovan.