Așa cum a anunțat TCE Ploiești, având în vedere continuarea lucrărilor de refacere a carosabilului care se derulează pe Bulevardul Independenței din Ploiești, a fost nevoie de introducerea de noi modificări în circulația traseelor urbane din oraș,valabile începând de ieri, 5 decembrie a.c. Concret, între Gara de Sud și intersecția cu strada Gh. Lazăr, în locul stației Coreco Sud se va utiliza stația BIG, care revine la locația inițiala, astfel: traseele 1, 30, 301, 306 și 444b vor efectua stație la BIG; traseele 444 și 445 vor avea capăt de linie (îmbarcare/debarcare) în stația BIG; traseele 2, 32, 32 scurt și 401, la sensul sud-centru, de la Prahova Value Centre vor merge în continuare direct pe strada Democrației, fără intrare în Gara de Sud; traseul 53, la sensul spre Lămâița, îmbarcarea se va face în continuare din stația Gara de Sud (în fața gării); la traseul 300 îmbarcarea/debarcarea se va face în continuare din stația Gara de Sud ( în fața gării). ”Traseele locale din municipiul Ploiești cu parcurs în zonă vor circula în continuare cu rută ocolitoare folosind strada Bobâlna, la sensul centru-sud și strada Democrației, la sensul sud-centru”, au mai precizat reprezentanții TCE Ploiești.