Staţiunile de pe Valea Prahovei au fost ocupate, în minivacanţa de 1 Decembrie, în proporţie de 100%, arată datele publicate, ieri, de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului (APDT) Prahova și preluate de Agerpres.
În acelaşi timp, gradul de ocupare pentru Câmpina şi Breaza a fost tot de 100%.
Potrivit sursei citate, cu ocazia acestei minivacanţe, s-a deschis oficial sezonul de schi la Azuga, respectiv la Sorica pentru începători (deservită de bandă) şi la Cazacu pentru începători (deservită de babyschi). De asemenea, din 30 noiembrie, în staţiunea Buşteni, a devenit funcţională pârtia de săniuţe.
Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova reuneşte într-un parteneriat public-privat, alături actori din turismul prahovean, Consiliul Judeţean, consilii locale, hoteluri, agenţi de turism, Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Prahova şi Universitatea de Petrol şi Gaze (UPG) din Ploieşti.