George Marin

Continuăm să depănăm firul poveștii vieţii antrenorului emerit Emil Popa, așa cum el însuși ne-a descris-o, cu puţină vreme înainte de a părăsi această lume. Din păcate, multe amănunte legate de viaţa maestrului sau de performanţele realizate în competiţiile pugilistice vor rămâne pe veci nepovestite de cel care le-a trăit, care le-a înfăptuit. Nelăsându-ne să lămurim multe aspecte pentru a desăvârși povestea, firul curmat al vieţii maestrului ne pedepsește pentru lipsa de inspiraţie în a culege cât mai devreme nepreţuitele amintiri.

O medalie la șase inși
Am ajuns cam pe la prânz la Los Angeles. La aeroport m-a primit doctorul Schileru. Mai întâi m-a dus la el acasă. Avea o casă frumoasă într-o localitate din apropierea Los Angelesului. Nu mai știu numele localității. Era una din multele din împrejurimile orașului Olimpiadei. Spre seară ne-am urcat iar în mașina doctorului și ne-am dus la locul unde era cazatădelegația României. Am vrut să vorbesc cu șeful delegației. Nu l-am găsit. În schimb, am vorbit cu maestrul Ion Popa, cel care rămăsese singur cu lotul de box. „Maestre, tot sunt aici. Am pregătit boxerii împreună. Vorbiți cu cine trebuieca să pot veni să fiu de ajutor. Nu se pune problema de nimic altceva. Am unde să dorm, am unde să mănânc, am tot ce trebuie!”. Sunt sigur că maestrul Popa a vorbit. Dar cineva – am aflat ulterior cine – nu a vrut să mă ia. Maimultdecât atât, erau vreo trei sau patru securiști tineri, de-ai noștri, care erau „legați” de lotul României și care, văzându-mă acolo și discutând cu maestrul Popa, au încercat să vorbească cu mine. Le-am tăiat-o scurt: „Ce vreți, mă, cu mine? Vedeți-vă de treaba voastră!”

Dacă mi s-a refuzat ajutorul, m-am dus să văd galele ca simplu spectator. Așa am constatat că la colțul ringului au stat maestrul Ion Popa și cu medicul lotului, acesta din urmă neavând treabă cu boxul în afara pasiunii proprii. Nicicum să dea indicații sau să facă încălzirea cu boxerul care urmează să intre în ring. Oare ce s-ar fi făcut maestrul Popa dacă ar fi urmat un alt român după două sau meciuri? Cine ar fi făcut încălzirea cu al doilea boxer? Dar nu a fost cazul pentru că delegația boxerilor nu a fost mare ca număr și astfel ei au fost decalați. Au fost doar șase pentru că doar acest număr a fost aprobat de CNEFS*, cum era politica atunci. Dintre toți, doar Mircea Fulger (1) a luat medalia de bronz. Rudel (2) a mers bine, dar l-a bătut Mark Breland în „optimi”. Breland a ieșit campion olimpic și apoi a ținut mult timp centura de campion mondial la profesioniști. Donici (3) a fost la un pas de medalie, dar a pierdut în „sferturi” la un sârb – iugoslav era atunci – care și el a câștigat turneul. Dintre ceilalți trei care au pierdut în primul meci, Talpoș (4), Ioana (5) și Simion (6), doar primul a pierdut la alt american devenit campion olimpic.După ce nu au mai avut treabă cu competiția, unii dintre ceicare au pierdut repede au făcut și năzbâtii pe acolo, prin Los Angeles. Nu împotriva legii, dar lucruri care nu trebuiau făcute. Însă, despre toate astea, vom mai povesti.

* * *
* Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport era organismul care coordona activitatea sportivă în România socialistă, unde, prin lege, educația fizică și sportul erau considerate activități de interes național.
1 – Mircea Fulger, categoria 63,500 kg. a fost învins în semifinală de tailandezul Dhawee Umponmaha;
2 – Rudel Obreja, categoria 67 kg., a devenit ulterior președinte al Federației Române de Box (2004-2012) și vicepreședinte AIBA (din 2007);
3 – Georgică Donici,categoria 81 kg., a fost învins de Anton Josupović;
4 – Nicolae Talpoș, categoria 57 kg., a fost învins de americanul Meldrick Taylor;
5 – Viorel Ioana, categoria 60 kg., a fost învins de australianul Renato Cornett;
6 – Gheorghe Simion, categoria 71 kg., a pierdut în fața sud-coreeanului Ahn Dal-ho. Gheorghe Simion este tatăl campionilor mondiali (la amatori) Marian și Dorel Simion.