Aleşii ploieştenilor nu s-au prezentat la şedinţa pentru rectificarea bugetară, de la finalul săptămânii trecute

V. Stoica

Deși Ploieștiul a primit de la Finanțe, săptămâna trecută, 28,4 milioane de lei proveniți din sume defalcate din IVG și TVA, banii nu au putut fi distribuiți pe capitole în bugetul local al municipiului din cauza absenței în masă a consilierilor locali de la ședința programată pentru vineri, 8 decembrie, la ora 11.00, deși aveau posibilitatea să intre și online pentru a-și exprima votul, de oriunde s-ar fi aflat în momentul respectiv. Lipsa cvorumului necesar a condus la imposibilitatea discutării subiectelor de pe ordinea de zi a ședinței extraordinare, printre care s-au aflat rectificarea bugetară, dar și două proiecte importante pentru comunitatea locală.
Doar câțiva consilieri locali au fost prezenți fizic și online la întrunirea în care ar fi trebuit să se aloce bani pentru instituții din subordinea Consiliului Local Ploiești, dar și pentru iluminat ornamental de Sărbători. ”Prin lipsa la ședință a colegilor mei, pot să înțeleg faptul că nu se dorește ca în Ploiești să existe iluminat ornamental de Sărbători!”, a declarat Paul Palaș, care a avut o dispută verbală cu consilierul liberal Gheorghe Sârbu, acesta din urmă nemulțumit că Palaș a luat cuvântul, deși nu se întrunise cvorumul de ședință. ”Prin lipsa de la ședința de astăzi a colegilor consilieri locali, aceștia nu fac altceva decât să-și încalce jurământul de la începerea mandatului!”, a mai comentat Palaș, membru al Comisiei de buget din Consiliul Local Ploiești. Pe de altă parte, Andrei Volosevici, primarul Ploieștiului, a precizat că lipsa de la ședință și, implicit, nediscutarea rectificării bugetare afectează inclusiv ASSC Ploiești.
Dan Dinu, directorul ASSC, a menționat că este astfel în imposibilitate de a face plata indemnizațiilor către persoanele cu handicap grav cu drept de însoțitor, pentru luna decembrie. ”Mi-e clar că miza este legată de iluminat, eu voi merge în continuare pe ceea ce am spus, în încercarea de a crea ceea ce e normal să fie într-un oraș care are posibilitatea să susțină un iluminat ornamental și pe care putea să-l facă de mult”, a mai adăugat Volosevici.
Potrivit unui comunicat de presă transmis ulterior de Primăria Ploiești, există riscul ca Ploieștiul să piardă o finanțare de 25 de milioane de lei din cauza absenței consilierilor locali.
”Primarul municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, a informat consilierii locali cu privire la consecințele dezastruoase în contextul neaprobării proiectelor de hotărâre care au fost incluse pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de astăzi (n.n. – de vineri, 8 decembrie). Reamintim că ședința de lucru a Consiliului Local Ploiești nu a avut loc din lipsă de cvorum. Astăzi, trebuia analizată și supusă aprobării situația a două proiecte importante pentru municipiul nostru:
• Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții ,,Pietonizare și trafic controlat în zona centrală, inclusiv amenajare piste pentru biciclete pe traseele prioritare din planul de mobilitate, puncte bike-sharing, amenajare zone verzi, zone de odihnă, zonă spectacole, zonă comerț pentru evenimente, iluminat ornamental, wi-fi, inclusiv dotări și echipamente” – care va avea ca efect pierderea finanțării, în sumă de 568.824,60 lei.
• Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei de implementare a proiectului cu titlul „Achiziție mijloace de transport public – autobuze electrice 12 m șes, Alba Iulia, Buzău, Constanța, Ploiești” cod SMIS 127739, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 – există riscul ca proiectul să nu își îndeplinească indicatorii, iar contractul de finanțare să fie de drept reziliat și să ni se solicite returnarea tuturor cheltuielilor eligibile încasate de Municipiul Ploiești, în valoare de 23,041,166.11 lei.
Prin absența consilierilor locali, de la lucrările ședinței extraordinare, Municipiul Ploiești riscă să piardă o finanțare importantă de aproximativ 25 de milioane de lei”, se mai precizează în comunicatul transmis de Primăria Ploiești, după ședința care nu a mai avut loc la finalul săptămânii trecute.