Potrivit unui comunicat de presă al RNP- Romsilva, campania de împăduriri de toamnă a debutat mai târziu față de anii anteriori din cauza condițiilor meteorologice, respectiv temperaturi ridicate și seceta prelungită, care au amânat începerea lucrărilor de împăduriri până în ultima decadă a lunii noiembrie.
Iar acest lucru s-a întâmplat în special în zonele joase. Tocmai de aceea, RNP precizează: „În principal, şantierele de plantări sunt concentrate, în această perioadă, în cea mai mare parte, în zona de câmpie (…)”.
La fel stăteau lucrurile, în cursul săptămânii trecute, şi nivelul Direcţiei Silvice Prahova.
Context în care, reamintim, tot în zona de câmpie – respectiv pe raza Ocolului Silvic Ploieşti, urma ca în maximum două săptămâni să fie încheiată campania de împăduriri din această toamnă, la nivelul direcţiei acestea fiind realizate în proporţie de peste 80 la sută.
Altfel spus, atât la nivel de Romsilva, cât şi la Direcţia Silvică Prahova, campania de împăduriri este aproape gata! (Foto- Romsilva)