N.Dumitrescu

Activitatea de la nivelul Casei Județene de Pensii Prahova și al Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Prahova, inclusiv aceea cu publicul, revine de astăzi, 4 decembrie a.c., la normal, întrucât greva generală, declanșată pe data de 27 noiembrie a.c, a fost suspendată. Informația a fost făcută publică, la sfârșitul săptămânii trecute, de către Consiliul Național al Federației Sindicatelor din Ministerul Muncii – la care sunt afiliate și cele două instituții menționate din Prahova, ca de altfel toate instituțiile cu aceeași activitate din țară – care a hotărât, pe baza consultării organizațiilor membre, suspendarea grevei generale, începând cu data de 4 decembrie a.c., în urma negocierilor stabilite la nivelul Guvernului României. ”Următoarea întâlnire va avea loc luni, 4 decembrie, ora 11.00, la sediul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, unde va fi stabilit calendarul în vederea soluționării revendicărilor formulate de organizația noastră, în calitate de organizație reprezentativă. Suspendarea grevei generale reflectă dorința noastră de a prioritiza soluțiile constructive și de a evita orice impact negativ asupra serviciilor prestate pentru beneficiari”, au transmis reprezentanții Consiliului Național al Federației Sindicatelor din Ministerul Muncii. Totodată, la rândul lor, și reprezentanții Blocului Național Sindical, care i-au reprezentat pe angajații caselor de pensii la întâlnirea de la sfârșitul săptămânii trecute cu premierul Marcel Ciolacu, ministrul Finanțelor, Ion Marcel Boloș, și ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, pe tema protestelor angajaților din sistemul de pensii, au transmis că, în cazul revendicărilor acestora, s-a ajuns deja la un acord. Concret, aceștia au ținut să precizeze:”În urma discuțiilor avute s-a ajuns la un acord în ceea ce privește alinierea salarizării angajaților din Casele Județene de Pensii la nivelul celor de la Casa Națională de Pensii Publice. Rezolvarea inechităților salariale din prezent va aduce creșteri cuprinse între 330 lei și 1.500 lei net pentru aproximativ 3.000 de salariați de la nivel de țară. Veniturile acestora ar urma să fie majorate de la 1 ianuarie 2024. Această soluție va fi inclusă într-o Ordonanță de Urgență. Astfel, cele două părți au stabilit ca luni, 4 decembrie 2023, să aibă loc o nouă întâlnire de lucru la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale pentru definitivarea actului normativ ce urmează a fi adoptat de Guvern. Totodată, Consiliul Național al Federației Sindicatelor din Ministerul Muncii a hotărât suspendarea grevei pe perioada negocierilor”.
Așa cum v-am informat în ultimele ediții ale ziarului nostru, după proteste spontane, respectiv grevă de avertisment, angajații de la Casa Județeană de Pensii Prahova, dar și cei de la AJPIS Prahova, pe care i-au susținut în demersul lor și angajații de la ITM Prahova, au declanșat, la data de 27 noiembrie a.c., greva generală pe perioadă nedeterminată, principala lor revendicare fiind majorarea salariilor. Potrivit liderilor sindicali ai celor două instituții publice prahovene, dacă de la nivelul Guvernului revendicările lor nu ar fi fost luate în considerare, urma să fie blocate atât recalcularea celor aproape 200.000 de dosare de pensie aflate în plată în momentul de față, cât și sistarea plății de prestații sociale către aproape 180.000 de beneficiari de la nivelul județului Prahova. Acum, odată ce greva generală a fost sistată, activitatea în cadrul celor două instituții din Prahova, așa cum se va întâmpla și la celelalte instituții simililare de la nivel național, va reveni la normal.