Jean-Baptiste Andrea a ştiut să îmbine o personalitate visătoare cu metoda unui creator concentrat pentru a reuşi mai întâi în cinematografie şi, apoi, în literatură, un domeniu în care a câştigat premiul Goncourt cu romanul “Veiller sur elle”, informează AFP, preluată de Agerpres.
El este considerat încă un “tânăr” scriitor, care a debutat ca autor de romane în 2017. Însă iată-l recompensat în 2023, la vârsta de 52 de ani, cu cel mai prestigios premiu din literatura franceză, datorită unui roman ce prezintă o poveste de dragoste din perioada fascistă a Italiei.
“Voiam să scriu ceva mai mare decât ce scrisesem înainte, să las în urmă toate limitările pe care mi le-am impus mai întâi timp de 20 de ani în cinematografie, întrucât eram scenarist şi regizor, dar pe care le-am impus, paradoxal, şi în primele trei romane ale mele”, a declarat el la sfârşitul lunii octombrie pentru France Inter. Marele ecran a fost prima sa profesie, încă de la finalizarea studiilor, care nu ar fi trebuit să îl ducă neapărat spre acest sector de activitate. După ce a crescut pe ţărmul Mării Mediterane, la Cannes, într-o familie ce combină origini italiene, greceşti, spaniole şi maghrebiene, a plecat apoi să studieze la mari universităţi prestigioase care îi linişteau pe părinţii lui în privinţa viitorului său, Science-Po şi o facultate de comerţ, ESCP.
Numai că acest pasionat de romane încă de la o vârstă fragedă voia să exercite doar o singură profesie: scrisul. “După studiile superioare, nu am avut un job adevărat. Am scris imediat”, dezvăluia el pentru radioul public francez.
A reuşit să aibă succes în cea de-a şaptea artă, mergând până la regizarea propriului film, “Dead End”, în 2003, remarcat pentru umorul său negru. În 2006, l-a convins pe actorul american David Schwimmer (cunoscut pentru personajul Ross din serialul “Friends”) să interpreteze un rol principal. Iar în 2013 s-a făcut remarcat cu ultimul său lungmetraj pe care l-a regizat, thrillerul “La Confrerie des larmes”.
Cronicile au fost însă amestecate. Ajuns la vârsta de 46 de ani, în 2016, Jean-Baptiste Andrea nu mai era sigur că voia să se lanseze o dată în plus în uriaşul demers ce consta în obţinerea unui buget pentru un nou film. “Am simţit că mă loveam de un zid”, a dezvăluit el în vara acestui an.
De ce să nu scrie, în sfârşit, romanul la care se gândea? “Ştiam să scriu un scenariu, nu un roman. Un scenariu este delimitat, este confortabil, dar într-un roman totul este permis”, a declarat scriitorul francez. A scris atunci “Ma reine”, pe care l-a trimis la 15 edituri.
Refuzat peste tot, acest roman despre o copilărie marcată de cruzime a entuziasmat-o pe Sophy de Sivry, de la editura L’Iconoclaste. Însă nu doar pe ea: romanul, publicat în 2017, a câştigat premiul Envoyé par la Poste, care îi recompensează pe autorii nominalizaţi fără nicio recomandare, precum şi premiul Femina al liceenilor.
Editura L’Iconoclaste l-a susţinut. Şi deşi cel de-al doilea roman al său (“Cent millions d’années et un jour”- 2019) a avut mai puţin succes, cel de-al treilea, “Des diables et des saints” (2021), s-a bucurat de un succes important, fiind încununat cu premiul RTL-Lire. “Am părăsit lumea cinematografiei, eram un naufragiat în acea lume”, a declarat scriitorul, adăugând că nu are totuşi regrete faţă de acel “mare ocol” pe care l-a făcut în industria marilor ecrane.
A putut atunci să înceapă o a patra operă literară ambiţioasă, după cum dezvăluia scriitorul pentru France Inter. Cu aceeaşi disciplină intelectuală care l-a caracterizat întotdeauna, ca şi cum separa încă scenariul de filmări. “Îmi pregătesc întreaga poveste. Cea de acum a însemnat 10 luni de pregătire, în capul meu şi pe un carnet. Nu scriu nici măcar un rând din roman. Şi într-o zi, îmi spun: povestea mea e deja acolo, pot deci să nu mai reflectez şi să nu mă mai întreb unde va duce ea”.
“Primele mele trei romane au fost scrise cu uşile închise. Acum, am vrut să sparg toate graniţele”, a detaliat Jean-Baptiste Andrea.
Noua sa carte este o lungă frescă despre sculptură şi despre Italia, ţara bunicii lui pe linie paternă. Potrivit cotidianului Le Monde, “Veiller sur elle” reprezintă “un roman sculptat ca o vizită, în miracolul apariţiei”.
