N. Dumitrescu

Recent, Universitatea ”Petrol-Gaze” din Ploiești a fost gazda evenimentului cu tema ”ROBOTIKA – un pas, o inițiativă, o trasformare”, organizat de către echipa de robotică BraveBots, formată din elevi ai Colegiului ”Național Mihai Viteazul” din Ploiești, în parteneriat cu Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică, reprezentată de către Departamentul Automatică, Calculatoare și Electronică (ACE). La festivitatea de deschidere au fost prezenți rectorul universității ploieștene, conf.dr.ing. Alin Diniță, decanul Facultății Inginerie Mecanică și Electrică, conf.dr.ing. Mihaela Călțaru, prof. Gabriel Țaga, directorul Colegiului Național ”Mihai Viteazul ”Ploiești, conf.dr.ing. Emil Pricop, directorul Departamentului ACE. Conform organizatorilor, acest eveniment, destinat tinerilor prahoveni pasionați de robotică, s-a bucurat de o numeroasă participare atât din rândul elevilor din instituții de învățământ ploieștene, cât și al vizitatorilor, copii și părinți, din Ploiești dar și din județ. Alături de aceștia, la eveniment au participat și studenți, dar și absolvenți ai universității ploieștene, care și-au prezentat propriile proiecte cu tematică de robotică, realizate pe parcursul studiilor universitare. Aceasta este prima dintr-o serie de activități ce se vor desfășura în cadrul parteneriatului încheiat între UPG Ploiești, Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică și Asociația Thoth pentru Matematică și Științe Ploiești, ca reprezentantă al Echipei de Robotică BraveBots Ploiești, inițiativa aparținând echipei menționate, care a fost susținută de conf.dr.ing. Gabriela Bucur din cadrul departamentului Automatică, Calculatoare și Electronică. Așa cum s-a precizat, echipa de robotică BraveBots își desfășoară activitatea în cadrul competiției Mondiale First Tech Challenge (FTC), alături de aceasta la evenimentul găzduit de UPG Ploieşti fiind prezente și alte echipe de robotică FIRST Tech Challenge & FIRST Lego League: Ro2D2 – de la Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Ploiești, Eastern Foxes – Colegiul Național ”I.L. Caragiale” Ploiești, ErCast – Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” Ploiești, To The Stars – Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii Victor Slăvescu Ploiești, Little Brave – FIRST Lego League Ploiești. De asemenea, în cadrul evenimentului Robotika, alături de echipele de robotică, au participat și tineri inventatori, care și-au prezentat lucrările dezvoltate individual. Pentru a se ridica și mai mult valoarea evenimentului menționat, au fost pregătite și prezentate mai multe prelegeri, susținute de cadre didactice din cadrul UPG Ploiești.Totodată, au fost organizate ateliere de orientare în carieră destinate tinerilor între 16-18 ani, dar și pentru construcția roboților Lego, pe categorii de vârstă, pe tot parcursul desfășurării evenimentului fiind organizate și meciuri demonstrative ale echipelor de robotică. La acest eveniment, reprezentanții Facultății de Inginerie Mecanică și Electrică, prin cele două departamente, Departamentul Automatică, Calculatoare și Electronică și Departamentul de Inginerie Mecanică, au avut posibilitatea de a expune o parte din baza materială modernă de care dispune, în vederea pregătirii adecvate și a dobândirii de competențe ridicate de către studenții săi, pentru a putea face față provocărilor actuale de pe piața muncii.