Victimele au fost transportate la UPU Ploiești
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Sinaia au fost solicitați ieri, în jurul prânzului, pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor medical în cazul producerii unui accident care a avut loc la o trecere la nivel cu calea ferată din Poiana Țapului. „La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, precum și ambulanțe SAJ. Din primele informații primite de la fața locului, în eveniment a fost implicat un autoturism la bordul căruia se aflau trei persoane (printre care și un minor) – toate încarcerate, prezentând diferite traumatisme, însă conștiente. Victimele – un bărbat și o femeie, precum și un copil de aproximativ 13 ani – au fost asistate la fața locului, pentru ca mai apoi să fie transportate de către ambulanțele SMURD și SAJ la UPU Ploiești”, se menționează într-o informare a ISU Prahova.
În legătură cu acest eveniment, IPJ Prahova a făcut următoarele precizări: „Din primele verificări s-a stabilit faptul că un bărbat (aflat la volanul autoturismului-n.n.) ar fi intrat în coliziune cu un tren, la trecerea la nivel cu calea ferată, care circula către Brașov. În urma impactului, autoturismul în cauză ar fi fost proiectat într-un alt tren, care circula pe cealaltă linie, către Ploiești. În urma accidentului feroviar a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a celor doi pasageri. Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”.