N.Dumitrescu

Furtuna geomagnetică de mare intensitate ce a dus la apariția aurorii boreale în România – fenomen astronomic care de obicei este vizibil la Polii Pământului – acum câteva zile, în anumite zone ale țării, cerul fiind brăzdat de o lumină roșie, a fost înregistrată și la stația seismică aflată în Prahova, la Cheia.
Confirmarea a venit chiar de la reprezentanții Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), care au făcut publice și o serie de detalii despre cauzele apariției acestui fenomen astronomic în țara noastră.
”În noaptea de 5 noiembrie 2023, am putut fi martorii unui fenomen fascinant și destul de rar în România: aurora boreală. Fenomenul a fost posibil ca urmare a intesificării activității solare din ultimile zile, confirmată și de înregistrările stațiilor geomagnetice ale INCDFP. Magnetogramele înregistrate oferă informații despre influențele exploziilor solare asupra câmpului geomagnetic. În cursul anului 2023, au avut loc trei furtuni geomagnetice de mare intensitate, având un indice Kp >7. Ca rezultat al acestora, au putut fi observate aurore boreale în Europa la latitudini mai mici de 48° nord, acestea fiind însă prezente în special în apropierea polului nord. Indicii K și K planetar (Kp) sunt folosiți pentru a evalua magnitudinea furtunilor geomagnetice. Kp este un indicator al perturbărilor din câmpul magnetic al Pământului și este esențial pentru a decide emiterea alertelor și avertismentelor geomagnetice pentru utilizatorii care pot fi afectați de aceste perturbări.
Principalii utilizatori afectați de furtunile geomagnetice sunt rețelele de distribuție a energiei electrice, operațiunile navelor spațiale, utilizatorii de semnale radio care se reflectă sau trec prin ionosferă. Se consideră că o furtună magnetică necesită emiterea de alerte atunci când indicii Kp au valori într-un interval de 3 ore cuprins între 5 și 9”, au menționat reprezentanții Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Așa cum se vede și în imaginea alăturată, postată pe pagina de facebook oficială a institutului, alături de o fotografie ce a surprins apariția aurorii boreale roșiatice pe cerul României, stațiile sesismice de la Muntele Roșu din Cheia, din Prahova, și cele de la Ploștina, din Vrancea, au surprins, cel mai sugestiv, intensitatea furtunii geomagnetice înregistrate la sfârșitul săptămânii trecute și în România. Concret, indexul Kp de culoare verde reprezintă, din punct de vedere grafic, calm sau perturbație geomagnetică mică; galben – ­furtună geomagnetică slabă; muștar – furtună geomagnetică moderată; portocaliu – furtună geomagnetică intensă.
Așa cum au mai menționat cei de la INCDFP, de-a lungul istoriei, astfel de evenimente, respectiv de apariție a unei aurore boreale, au mai fost întâlnite pe teritoriul României, surse istorice atestând faptul că între secolele XVI și XVII, în regiunea Transilvaniei, au fost vizibile fenomene similare precum cele înregistrate acum câteva zile.